Mergi la conţinutul principal

Ploaie, polei şi oase rupte

Atmosfera mohorâtă de ieri are toate şansele să se menţină şi astăzi, la Brăila. Meteorologii prognozează continuarea ploilor, pe fondul unei scăderi a temperaturii. Astfel, dacă maxima nu va mai depăşi 2 grade, minima ar putea să coboare până la minus 3 grade Celsius, ducând la apariţia poleiului. Fenomenul îi va afecta cu siguranţă pe şoferii care, oricum, încă se mai luptă cu zăpada în curs de topire de pe străzile cartierelor, acolo unde utilajele de deszăpezire nu şi-au făcut apariţia. Nici pietonii nu vor fi scutiţi de necazuri. Chiar şi fără noul strat de polei, echipajele SMURD au primit zeci de solicitări de la brăilenii care au alunecat pe zloata de pe trotuare şi s-au ales cu entorse sau, mai grav, cu fracturi. "Pe 25 şi 26 decembrie, SMURD Brăila a avut 18 intervenţii. Cele mai multe au vizat brăileni căzuţi pe stradă din cauza zăpezii şi a gheţii. Au mai fost şi câteva probleme medicale minore, pe fondul exceselor alimentare, precum şi un caz în care echipajele noastre au fost solicitate să sprijine cadrele medicale de la Ambulanţă, care au avut dificultăţi cu transportul unui pacient", ne-a declarat maiorul Cristian Ion, din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Dunărea" Brăila.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro