Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Plecat de la nunta, s-a pomenit cu dosar penal

In virsta de 36 de ani, Mihai Dragomir, fochist la "Braicar" SA, a fost trimis in judecata pentru conducerea unui autoturism, sub influenta alcoolului (art. 79 din OUG 195/2002). Inculpatul a fost gasit la volan, cu 1,05 grame la mie alcool in singe. Conform dosarului penal solutionat de Parchetul de pe linga Tribunal, in dimineata zilei de 10 iulie 2005, ora 6.05, lucratorii Serviciului Politiei Rutiere aflati pe strada Apollo au oprit pentru control Dacia cu numar de inmatriculare BR-04-MMV, care circula catre Sos. Baldovinesti. La volanul masinii se afla Mihai Dragomir si sotia lui, cei doi intorcindu-se de la o nunta. La verificarea actelor, oamenii legii au constatat ca suspectul emana miros de alcool. Ei l-au testat cu aparatul din dotare, apoi l-au condus la spital, pentru a-i fi recoltate probe de singe necesare stabilirii alcoolemiei. Potrivit buletinului de analiza toxicologica, la ora 6.33, Dragomir avea 1,05 grame la mie alcool in singe. El a declarat, cu prilejul audierii, ca a fost la o nunta organizata la restaurantul "Locomotiva", unde a consumat 50 ml. coniac si 600 ml. vin si ca, spre dimineata, a urcat la volan, indreptindu-se catre domiciliu. Cazul se afla in atentia magistratilor judecatori.




Categorie articol: 

Comentarii