Mergi la conţinutul principal

Plantele la birou combat oboseala şi stresul

Studiul citat de dailymail.co.uk a fost efectuat de o echipă de la Washington State University, a avut la bază un eşantion de 385 de angajaţi şi a analizat datele legate de concediile medicale luate de aceştia şi numărul de plante pe care le puteau vedea de la birourile lor. Rezultatele au relevat că un număr mai mare de plante însemna mai puţine concedii medicale în rândul acestor angajaţi.
Plantele în ghiveci ar putea fi benefice în special pentru angajaţii care nu au ferestre la birou.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro