Mergi la conţinutul principal

Piloţii fără permis de conducere - interzişi în Formula 1

FIA a înăsprit condiţiile ca un pilot să poată concura în F1, pe lângă vârsta minimă de 18 ani sportivii trebuind să îndeplinească şi alte cerinţe pentru a primi Super licenţa necesară în Marele Circ, printre care figurează obligativitatea deţinerii unui permis de conducere pe drumuri publice.
Măsurile vor intra în vigoare din 2016. Tot de atunci, piloţii trebuie să acumuleze cel puţin 40 de puncte, potrivit unui sistem stabilit de Federaţia Internaţională de Automobilism, şi să fi petrecut cel puţin doi ani într-o categorie sportivă inferioară.
Astfel, campionii din seriile EuroF3, LMP1 din CM de anduranţă şi IndyCar vor obţine cele 40 de puncte necesare participării în Formula 1. Campionii din GP3 vor primi numai 30 de puncte, la fel cei din Formula Renault 3,5.

Formula 2, relansată

Campionul şi vicecampionul din GP2 vor primi în vederea Super licenţei 50, respectiv 40 de puncte. Cele mai multe puncte vor fi acumulate de învingătorul din Formula 2, o competiţie ce va fi relansată de FIA. Ocupanţii primelor trei locuri în F2 vor putea obţine Super licenţa pentru F1 chiar dacă nu îndeplinesc regula celor doi ani petrecuţi într-o categorie inferioară.
Dacă regulile ar fi fost valabile pentru acest an, olandezul Max Verstappen nu ar fi putut lua startul în sezonul Campionatului Mondial de Formula 1, care va începe în martie, pentru că nu îndeplineşte niciuna dintre condiţiile care vor fi introduse.
La un an după ce şi-a încheiat evoluţiile în competiţiile de karting, Verstappen, născut la 30 septembrie 1997, a semnat un contract cu echipa a doua a Red Bull, Toro Rosso, urmând a fi pilot titular în sezonul 2015. El va avea aproape 17 ani şi jumătate la data primei etape a competiţiei, programată în 13-15 martie, la Melbourne (Australia), devenind astfel cel mai tânăr debutant din istoria F1. Jos Verstappen, tatăl lui Max, avea 22 de ani când a debutat în F1 la Benetton, în 1994.
Olandezul, care nu are permis pentru drumuri publice, spune că nu îi place să conducă maşini de oraş. "Este bine să fii pasager când altcineva conduce şi mie chiar nu-mi place să conduc maşini de oraş", a spus Verstappen pentru publicaţia finalndeză Turun Sanomat, citată de motorsport.com şi preluată de mediafax.ro.
Verstappen a ocupat locul 3 în sezonul 2014 al Campionatului FIA European Formula 3 şi ar fi acumulat 20 de puncte, un număr insuficient pentru Super licenţă.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro