Mergi la conţinutul principal

Pietoni şi şoferi, amendaţi de agenţii de poliţie

Poliţişti de la Biroul Rutier au acţionat luni, între orele 6.00 - 22.00, pentru prevenirea evenimentelor rutiere grave cauzate de traversările neregulamentare ale pietonilor. Pe timpul desfăşurării acţiunii, poliţiştii au constatat 96 de contravenţii. Dintre acestea, 79 au fost pentru traversări neregulamentare. Sancţiunile aplicate sunt în valoare totală de 12.110 lei.
În tot acest timp, în care poliţiştii au acţionat, nu au fost înregistrate evenimente rutiere.
Tot în prima zi a acestei săptămâni, lucrători din cadrul Serviciului şi Biroului Rutier au acţionat pe arterele rutiere din municipiul şi judeţul Brăila, pentru constatarea de contravenţii şi prevenirea, respectiv, combaterea infracţiunilor rutiere. Poliţiştii au constatat 150 de contravenţii, pentru care au aplicat sancţiuni în cuantum de 37.120 de lei. De asemenea, şase şoferi au rămas fără permis de conducere.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro