Mergi la conţinutul principal

Pictorul brăilean Gheorghe Naum, subiectul întâlnirii «Aer. Apă. Artă»

Sâmbătă, de la ora 11.30, la Muzeul Brăilei va fi organizată cea de-a treia întâlnire din cadrul seriei "Aer. Apă. Artă", care va avea ca subiect pictura lui Gheorghe Naum, tehnica, temele şi ambianţa din lucrările lui. Ca şi la întâlnirile trecute, se vor constitui grupuri de maxim 15 persoane, care trebuie să se înscrie, gratuit, în prealabil, pe adresa de e-mail alina.mircea_mbr@outlook.com.
Specialiştii secţiei de Artă au precizat, într-un comunicat de presă, că pentru cei care îi cunosc opera, Gheorghe Naum rămâne, înainte de toate, cel mai aplicat monograf al meleagurilor brăilene. "Puţini pictori au fost atât de investiţi în explorarea propriilor împrejurimi, a peisajului local cu particularităţile sale geografice, economice şi sociale, cu poezia, dar şi cu limitele sale intrinseci. Dacă este adevărat, după cum se spune, că <geografia este destin>, este sigur că Dunărea, portul şi docurile, Balta, Brăiliţa şi Comorofca au fost destinul artistic al lui Gheorghe Naum. Mai mult decât pentru alţii, mediul - pe care l-a părăsit rareori şi din întâlnirea cu care şi-a extras, aproape de fiecare dată, subiectele - a rămas esenţial pentru acest pictor, care s-a încăpăţânat să facă performanţă cu datele unui loc aflat la periferia circuitului artistic naţional. Prelegerea de sâmbătă îşi propune să reviziteze creaţia lui Gheorghe Naum având drept fir călăuzitor noţiunea de <mediu>, în cele trei accepţiuni ale sale: de procedeu al picturii, de ambianţă locală, de context artistic şi cultural mai amplu. Fiecare dintre aceste accepţiuni deschide câte un culoar de investigaţie la capătul căruia aşteaptă rezultate ce ar putea să surprindă, anume: valenţele universale ale unui pictor, în aparenţă, atât de parohial", a explicat muzeograful Ruxandra Mircea.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro