Mergi la conţinutul principal

Phenianul îl avertizează pe Donald Trump să se abţină de la orice „remarcă iresponsabilă” în timpul turneului din Asia

Coreea de Nord l-a avertizat pe preşedintele american Donald Trump să se abţină de la orice „remarcă iresponabilă”, în prima zi a turneului maraton efectuat de liderul de la Casa Albă în Asia, informează AFP.

 

Rodong Sinmun, organul de propagandă al partidului unic aflat la putere la Phenian, a explicat că unii americani militează pentru destituirea lui Donald Trump deoarece declaraţiile sale virulente sunt susceptibile de a provoca un "dezastru nuclear pe continentul american", notează News.ro.

Potrivit ziarului, preşedintele american este "instabil din punct de vedere spiritual".

Nu vom renunța niciodată, nu vom şovăi și nu vom ezita în apărarea poporului nostru, a libertății noastre și a măreţului nostru drapel american. Acel drapel reprezintă valorile republicii noastre. Nici un dictator, nici un regim și nicio națiune nu ar trebui să subestimeze vreodată hotărârea americană”, afirmă Donald Trump.

Aflat la Tokyo, Donald Trump a afirmat, fără a preciza ţara, că "niciun dictator nu trebuie să subestimeze determinarea SUA".

Rodong Sinmun îl evocă pe senatorul republican Bob Corker, care prezidează comisia de Afaceri Externe, dar şi alte personalităţi americane şi susţine că acesta îl acuză pe Donald Trump că agravează fără motiv tensiunile cu Coreea de Nord.

Însă Trump nu a făcut nimic şi "provoacă în mod grav Coreea de Nord cu remarcile sale stupide", scrie jurnalul într-un editorial publicat de agenţia oficială KCNA.

"Dacă SUA comit o greşeală de interpretare în privinţa voinţei de fier a Coreei de Nord, acesta se va vedea constrânsă să declanşeze o corecţie fermă şi fără milă, mobilizând toate forţele sale", a notat Rodong Sinmun.

Preşedintele american se află într-un turneu de 11 zile în Asia, început, duminică, în Japonia.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro