Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Petreceri in pijama

Ce haioasa-i faza asta cu DIP. Cum care DIP? Dan Ioan Popescu, fostul presedinte al PSD Bucuresti. Mai ieri, il auzeam pe Basescu raspunzind unei intrebari legate de felul in care a zdrobit hidra coruptiei, povestind ca unul era statutul lui DIP la inceputul mandatului, si altul este acum. Si n-au trecut 12 ore de la declaratia presedintelui, si - hop! - DIP da fuga pe la televiziuni si isi anunta inscrierea in Partidul Conservator. Si nu-i, asa, vreun simplu membru de partid, ci ditamai prim-vicepresedintele. Imi vine sa rid. Intr-adevar, Dan Ioan Popescu are alt statut acum. Dupa alegeri, era liderul unei filiale a unui partid care pierduse confruntarea electorala, iar acum este ditamai liderul intr-un partid aflat la guvernare. Bai, ce ti-e si cu politichia asta, si cum le invirte ea pe toate. Cum ar veni, daca Voiculescu s-ar hotari sa-l retraga pe viepremierul Bogdan Pascu, de care eu, unul, n-am mai auzit nimic in ultima vreme, ar putea sa-l propuna in locul sau pe Dan Ioan Popescu. Marfa!In fond, ar fi trebuit sa ne obisnuim de mult cu gindul ca in politica romaneasca nimic nu-i imposibil. Cine ar fi crezut cu ceva vreme inainte ca presedintele Basescu o sa propuna un membru PSD pentru conducerea unui serviciu de informatii? Sau ca liberalii se vor alia cu social-democratii, la Braila, in timp ce, la centru, apropierea vizibila e cea dintre PD si PSD. Hotarit lucru, apele s-au tulburat rau in zona politicului, si nimic din ce s-a votat in urma cu doi ani nu a ramas la fel, lucru cel putin nedrept pentru electoratul roman care a mizat pe un anumit fel de echipa, si constata acum ca jucatorii se bat in vestiare.De aceea, ideea organizarii unor alegeri anticipate in 2007 nu-mi pare rea deloc. Ea ar putea sa curete Parlamentul de partidul intrat pe usa din dos si sa scuture binisor scena politica, numai bine pentru o tara tocmai intrata in Uniunea Europeana. Caci daca mergi prima oara la bal, se stie, ai nevoie de haine noi. E un pic altfel decit petrecerile in pijama cu care ne-am obisnuit.




Categorie articol: 

Comentarii