Mergi la conţinutul principal

Petrea îl va face pe Ponta deputat de Brăila chiar şi cu forţa!

Vă mărturisesc că eu, unul, sincer sunt îngrijorat de ieşirile tot mai dese în spaţiul public ale deputatului Dorin Silviu Petrea, care după plecarea găştii lui Musceleanu a cam rămas singur cuc în PRU Brăila. Felul în care Petrea insistă să îl convingă pe fostul premier Victor Ponta să vină să candideze la Brăila, din partea PRU, ar trebui să stârnească, cred eu, interesul specialiştilor.

Până la un punct înţeleg jocul pe care îl face Petrea. Omul este disperat să obţină un nou mandat de deputat, aşa că apelează la orice truc ieftin pentru a-şi spori şansele în alegerile parlamentare din 11 decembrie 2016. Mai întâi, Petrea a încercat să câştige capital electoral intrând într-o dispută artificială cu primarul Brăilei, Marian Dragomir. În paralel, deputatul Dorin Petrea a lansat şi fumigena conform căreia el ar fi discutat cu Victor Ponta despre o posibilă candidatură a acestuia pentru un post de deputat, din partea PRU Brăila. Tot repetând această teză falsă (cu candidatura lui Ponta la Brăila), Dorin Petrea speră să se ridice în ochii electoratului, adică brăilenii să creadă despre el că este un personaj politic influent, care, iacătă, a ajuns să negocieze, să se facă ascultat de ditamai Ponta de la Bucureşti. Mai mult, eu îl suspectez pe Petrea că vrea să zăpăcească electoratul brăilean, astfel încât oamenii să ajungă să creadă la un  moment dat că Petrea face echipă cu Ponta, la Brăila. Oricum ar sta lucrurile, e limpede că tot acest joc cu candidatura lui Ponta, pe care Dorin Petrea îl face de câteva săptămâni, este un joc tâmpit, fără nicio finalitate.

Faza este că zilele trec, iar Dorin Petrea nu a ieşit încă pe interval cu un răspuns concret de la Ponta, prin care să anunţe electoratul brăilean dacă e albă sau e neagră. Păi, tocmai pe această stare de incertitudine mizează Petrea, căci o eventuală tranşare a subiectului prin „Nu” (că doar nu crede nimeni că Ponta ar putea spune vreodată „Da” în faţa lui Petrea) i-ar aduce mari prejudicii. Atât de disperat îl văd pe deputatul Dorin Petrea încât cred că ar fi în stare să îl ameninţe cu bătaia pe Ponta dacă acesta va încerca să spună că, de fapt, nu l-a interesat niciodată o eventuală candidatură la Brăila şi că tot ce a scos pe gură Petrea pe acest subiect sunt vorbe goale. La o adică, Petrea cred că ar fi dispus să îl facă pe Ponta deputat de Brăila chiar şi cu forţa, dacă asta, desigur, i-ar aduce şi lui un al doilea mandat de parlamentar. (Spitalul de Urgenţă)

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro