Mergi la conţinutul principal

Peste patru tone de bucăţi de conductă găsite în curtea unui localnic

Marţi, 1 iulie 2014, în baza unui mandat emis de Judecătoria Brăila, agenţii Postului de Poliţie Comunal Chiscani au efectuat o percheziţie domiciliară în gospodăria lui Daniel C., în vârstă de 40 de ani, din localitate, existând indicii că acesta ar deţine bunuri provenite din furt.
Oamenii legii au găsit în curtea bărbatului o autoutilitară în care se aflau mai multe bucăţi de ţeavă provenite de la conducta de termoficare dezafectată, care traversează localitatea şi care este proprietatea unei societăţi comerciale din zonă. Au mai fost descoperite, de asemenea, două aparate de tăiat cu flacără oxiacetilenică, trei butelii cu oxigen tehnic şi două butelii cu gaz metan.
În urma cercetărilor, s-a stabilit că autoutilitara fusese adusă în ziua precedentă de doi localnici, Gheorghe A., de 26 de ani, şi Eugen C., de 24 de ani, care l-au rugat pe Daniel să-i lase să depoziteze în curtea sa bucăţi mari provenite din conductele de termoficare, pentru a le putea tăia în bucăţi mai mici. În continuare, cei doi suspecţi au tăiat conductele în bucăţi mai mici, folosindu-se de cele două aparate de debitat cu flacără oxiacetilenică. Segmentele de conductă urmau să fie predate ulterior la un centru de achiziţii din municipiul Brăila.
Cantitatea de 4.180 de kilograme de fier rezultată a fost predată societăţii păgubite, iar cele două aparate de tăiat cu flacără oxiacetilenică, buteliile de oxigen şi gaz metan, precum şi autoutilitara folosită la furt au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor. Poliţiştii le-au întomit suspecţilor dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de furt calificat, continuând, totodată cercetările pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro