Mergi la conţinutul principal

Peste 800 de şoferi “certaţi” cu Codul Rutier

săptămâna trecută, poliţiştii au acţionat pe arterele de circulaţie şi au constatat peste 800 de abateri, fiind reţinute 53 de permise de conducere

 

Săptămâna trecută a continuat “vânătoarea” de şoferi. În perioada 11 - 17 martie, poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila au acţionat pe arterele rutiere din municipiu şi judeţ pentru combaterea producerii accidentelor rutiere grave, precum şi pentru constatarea de contravenţii şi infracţiuni rutiere.

Au fost constatate 829 de abateri la regimul rutier şi au fost reţinute în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce 53 de permise de conducere auto.

De asemenea, pentru neregulile constatate la autovehicule, poliţiştii au retras 22 de certificate de înmatriculare.

Duminică, la ora 16.40, poliţiştii l-au surprins pe un tânăr de 24 de ani, din municipiul Brăila, în timp ce conducea un autoturism pe strada Mioriţei. Acesta avea dreptul de a conduce suspendat, pe numele său fiind întocmit dosar penal.

În aceeaşi zi, poliţiştii din Făurei l-au depistat în trafic pe un tânăr de 29 de ani, din comuna  Surdila-Greci, care conducea o autoutilitară pe DN 2B. S-a constatat că numărul de înmatriculare al vehiculului, emis de autorităţile franceze, este suspendat. În cauză a fost întocmit dosar penal.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro