Mergi la conţinutul principal

Peste 700 de imigranţi la Brăila

Cetăţenii străini vin cu sutele pe meleagurile brăilene, însă poliţiştii de la Imigrări stau cu ochii pe ei. De la începutul lui 2016, în evidenţele Biroului pentru Imigrări Brăila au fost înregistrate 745 de persoane. Dintre acestea, 444 sunt din state terţe, precum Turcia, Republica Moldova, Siria, Ucraina şi Albania. Restul de 301 persoane străine sunt din state membre ale Uniunii Europene, Spaţiul Economic European şi Confederaţia Elveţiană, Italia, Grecia, Spania, Marea Britanie şi Bulgaria. Informaţiile statistice au fost transmise ieri, prin Biroul de Presă al Inspectoratul de Poliţie Judeţean Brăila, în cadrul unui comunicat.
Pe 7 aprilie, Inspectoratul General pentru Imigrări (IGI) - Biroul pentru Imigrări Brăila a sărbătorit 135 de ani de la atestarea documentară a primului act normativ, care reglementa regimul străinilor în România. Este vorba despre "Legea asupra străinilor", publicată în Monitorul Oficial nr. 6, din 07.04.1881.
La scurt timp, a apărut Regulamentul din anul 1900, care prevedea "Biletul de liberă trecere", ca document pentru străinii intraţi în România, iar în anul 1903, Adunarea Deputaţilor a adoptat "Legea asupra organizării Poliţiei Generale a Statului". "În prezent, IGI are în componenţă, la nivel central şi în fiecare judeţ al ţării, servicii sau birouri care lucrează în interesul cetăţenilor străini şi al comunităţii noastre, cu atribuţii în admisie şi reglementarea dreptului de şedere, încadrarea în muncă şi detaşarea străinilor, prevenirea şi combaterea şederii ilegale şi a muncii nedeclarate, pe teritoriul României. Instituţia administrează şase centre de cazare şi proceduri pentru solicitanţii de azil - la Bucureşti, Timişoara, Galaţi, Rădăuţi, Şomcuţa Mare şi Giurgiu, precum şi două centre de cazare a străinilor luaţi în custodie publică, în Ilfov şi Arad", se mai precizează în informarea IGI.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro