Mergi la conţinutul principal

Peste 5.000 de braileni au participat la "Carnavalul Vacantei"

Simbata seara, tinerii braileni au sarbatorit sfirsitul vacantei si inceputul anului scolar in cadrul unui eveniment organizat de Consiliul Local al Tinerilor (CLT) si Fundatia pentru Mileniul III. "Carnavalul Vacantei" a ajuns la a IV-a editie si a reunit in fata scenei de pe Esplanada peste 5.000 de oameni, dornici de o ultima distractie din aceasta vacanta.
Timp de citeva ore, ei au putut admira 14 trupe de muzica si dans si au avut sansa de a participa si la citeva concursuri. Mini-recitalurile au acoperit stilurile hip-hop, disco si R&B, dindu-le posibilitatea celor tineri sa demonstreze ca au talent si ca pot distra spectatorii. Culoarea carnavalului a fost data de trupa de dansuri a Scolii nr.5, formata din elevi de clasele VI-VII, care a prezentat dansuri tiganesti si populare romanesti, in costume traditionale. Dintre concursuri amintim karaoke, cel mai traznit dans, cel mai rapid bautor de suc cu lingurita, de umflat si barbierit baloane.
"In acest an, pe linga discoteca in aer liber, vacanta copiilor a fost condimentata si cu acest carnaval, pe care il organizam de 4 ani si care a lasat mereu in urma sa ginduri frumoase. Pe linga tinerii care au avut posibilitatea sa arate ca au talent, cei mai fericiti au fost parintii, care ne-au marturisit ca nu au crezut ca vor avea vreodata ocazia sa-si vada copiii pe o scena. Toata lumea s-a distrat, a dansat si s-a simtit bine, iar tinerii si-au incarcat bateriile pentru noul an scolar", ne-a precizat Dumitru Girbacea, presedintele CLT.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro