Mergi la conţinutul principal

Peste 500 de bugetari brăileni participă la mitingul de la Bucureşti

* reprezentanţii sindicatelor nu sunt de acord cu reducerea tuturor salariilor cu 25% şi a pensiilor cu 15%, precum şi cu modificarea Codului Muncii

Aproximativ 500 de bugetari brăileni din învăţământ, sănătate şi funcţionari publici participă, astăzi, la mitingul organizat de confederaţiile sindicale în Piaţa Victoriei, între orele 11.00 şi 13.00. CNSLR Frăţia - filiala Brăila este reprezentată la acţiunea de protest de 543 de persoane, care şi-au programat plecarea la Bucureşti în jurul orei 6.00, cu mai multe autocare. Dintre protestatari, 220 sunt angajaţi din învăţământ, membri ai Sindicatului Învăţământ Brăila, peste 100 sunt salariaţi contractuali şi funcţionari publici din Primărie, reprezentând Sindicatul Sed Lex, iar 50 sunt salariaţi din sistemul sanitar, membri ai Sindicatului "Sanitas". "Suntem total împotriva măsurilor luate de Guvern, nu putem accepta să ni se ia un sfert din câştiguri. Noi sperăm într-o minune, să se accepte scăderea cu 25% a fondului de salarizare sau să se treacă la impozitarea progresivă. Eu am un salariu net de 1.400 de lei. Dacă pierd 25%, chiar nu mai are rost să vin la serviciu. La nivelul sistemului de învăţământ, una este să se micşoreze fondul de salarii cu 25%, situaţie pentru care Brăila ar fi fost pregătită să o rezolve fără probleme, şi alta să se micşoreze cu 25% veniturile brute ale fiecărui angajat", a spus preşedintele Sindicatului Învăţământ Brăila, Valeriu Partene. Liderul SIB a mai precizat că sistemul de învăţământ nu este perturbat de plecarea celor 220 de angajaţi în capitală.

"Noi dorim să protestăm într-un cadru civilizat"

"Este un miting de mare amploare, pentru că sunt multe categorii sociale afectate de reducerea veniturilor. Noi dorim să protestăm într-un cadru civilizat, fără să se denatureze sensul acestei acţiuni, astfel încât să sensibilizăm cât mai multă lume", ne-a declarat Aurelia Chelariu, preşedintele interimar al "Sanitas" Brăila.

În ceea ce priveşte organizaţiile de pensionari brăilene, acestea sunt solidare cu revendicările sindicatelor, dar au ajuns la concluzia că deplasarea în capitală pentru a participa la miting ar fi un efort prea mare pentru persoanele vârstnice. "Uniunea Generală a Pensionarilor a decis că nu este cazul să se deplaseze la Bucureşti pensionari din teritoriu. Este o problemă cu bătrânii, să îşi ceară acum nişte drepturi pe care le-au câştigat, după ce au muncit o viaţă întreagă", ne-a spus Ion Petrea, preşedintele Uniunii Judeţene a Pensionarilor Brăila. Totuşi, pensionarii brăileni sunt reprezentaţi la mitingul din capitală de către preşedintele Sindicatului Liber al Pensionarilor Brăila, Andrei Novac, aflat în aceste zile la Bucureşti, unde a participat la o întâlnire a organizaţiilor din Federaţia Europeană a Pensionarilor.

Vin şi minerii

La nivel naţional, liderii sindicali mizează pe participarea a peste 60.000 de persoane la mitingul organizat de sindicate în Piaţa Victoriei. La protest participă, alături de angajaţii din sănătate, învăţământ, funcţionari publici, şi mineri, au anunţat, luni, reprezentanţii minerilor.
Protestatarii nu sunt de acord cu reducerea tuturor salariilor de la stat cu 25% şi a pensiilor cu 15%, precum şi cu modificarea Codului Muncii, măsuri cuprinse în scrisoarea de intenţie pe care Guvernul vrea să o trimită FMI.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro