Mergi la conţinutul principal
Preoții brăileni, primii la dărnicie

Peste 50 de persoane ajutate de Parohia Sfântul Cuvios Antonie cel Mare - Vidin

* de asemenea, Parohia Sfântul Mare Mucenic Mina, ctitoria filantropului Nedelcu P. Chercea, a ajutat 20 de vârstnici rămași singuri, fără ajutor, cărora le-au fost oferite alimente și produse de igienă

 

Faptele bune au continuat, zilele acestea, în parohiile Protopopiatului Brăila, sub îndrumarea Arhiepiscopiei Dunării de Jos și cu binecuvântarea ierarhului de la Galați. Preoții și voluntari parohiilor au venit, iarăși, în ajutorul celor săraci, bătrâni, bolnavi sau cu mulți copii, urmând, astfel, poruncile Mântuitorului.

„La Centrul social-educaţional „Sfinții Martiri Brâncoveni”, care funcționează în cadrul parohiei „Sfântul Cuvios Antonie cel Mare”, din municipiul Brăila, un grup de voluntari, împreună cu preoții slujitori, au organizat un proiect filantropic în beneficiul a 52 de persoane, enoriași ai parohiei, dintre care unii vârstnici, familii cu posibilități materiale reduse, persoane fără locuință sau persoane cu handicap, care nu reuşesc să-şi procure nici măcar hrana zilnică. Voluntarii le-au oferit pachete cu mâncare gătită, dar și alimente de bază (ulei, zahăr, orez și paste făinoase). De asemenea, fiecare persoană a primit și produse de igienă”, precizează părintele Rareș Bucur, consilier în cadrul Eparhiei Dunării de Jos.

Nici chercenii nu s-au lăsat mai prejos, reușind să ajute mai mulți bătrâni rămași singuri, fără sprijin, acum, în preajma Sfintelor Sărbători ale Învierii Domnului. Părintele Rareș Bucur:

„În cartierul ce portă numele filantropului creștin Nedelcu P. Chercea, câțiva ostenitori din cadrul ctitoriei sale, Biserica „Sfântul Mare Mucenic Mina” - din inițiativa preotului paroh și cu sprijinul oamenilor de bine - au adus mângâiere pentru 20 de persoane vârstnice din parohie, singure, cărora le-au oferit daruri constând în alimente și articole de igienă”.

Donațiile continuă și în perioada următoare.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro