Mergi la conţinutul principal

Peste 300 kg de alimente donate de elevi în cadrul campaniei “Dăruieşte pentru un bunic”

• în proiectul desfăşurat de Fundaţia “Lumina” s-au implicat elevii de la liceele “Bălcescu” şi “Perpessicius” şi cei de la Şcoala “Mihai Eminescu”

 

În preajma Sărbătorilor Pascale, Fundaţia “Lumina” a adus un licăr de lumină în casele a zeci de bătrâni din Brăila. Împreună cu elevii Colegiului “N. Bălcescu”, Liceului “Perpessicius” şi Şcolii “Mihai Eminescu”, fundaţia a desfăşurat o nouă campanie de colectare de alimente, acţiune ce face parte din proiectul “Dăruieşte pentru un bunic”.

Elevi şi profesori, părinţi şi chiar bunici, cu toţii au sărit în ajutorul unor bătrâni nevoiaşi, iar până la finalul campaniei s-a reuşit colectarea a peste 300 kg de alimente. În Săptămâna Mare, produsele donate de elevii celor trei şcoli au fost împărţite bătrânilor din Brăila.

“Copiii  au făcut un lucru minunat ajutându-i pe aceşti oameni. Sunt persoane singure, sunt persoane bolnave, sunt persoane care trăiesc din ajutorul minim de 500 lei lunar şi aceste daruri înseamnă foarte mult pentru ei. Credeţi-mă, oamenii aceştia aveau faţă brăzdată de lacrimi când au primit aceste daruri. Mulţumim tuturor care s-au implicat şi sperăm ca pe viitor tot mai mulţi oameni să se alăture campaniei şi să-i sprijine pe aceşti bunici”, ne-a spus Carmen Neacşu, directorul Fundaţiei “Lumina”.

Proiectul “Dăruieşte pentru un bunic” are ca scop dezvoltarea sentimentelor de responsabilitate, dragoste, preţuire şi respect faţă de vârstnici, precum şi ajutorarea persoanelor în vârstă.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro