Mergi la conţinutul principal

Peste 2.900 de rentieri agricoli au venit la viza anuală

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Brăila a anunţat că a avizat deja carnetele de rentă viageră agricolă la aproximativ o treime din numărul total de brăileni potenţiali beneficiari. Mai precis, APIA Brăila a aplicat deja viza pe 2.884 carnete. Reprezentanţii agenţiei au explicat că pentru vizarea carnetului, beneficiarul trebuie să se prezinte personal cu actul de identitate în original, carnetul de rentier agricol şi opţional document coordonate bancare pentru cei care vor ca banii să le fie viraţi direct în cont. În cazul în care vizarea carnetului de rentier agricol este solicitată prin mandatar, acesta trebuie să prezinte procura specială în original şi copie, plus cartea de identitate a mandatarului, în original şi în copie. În cazul decesului rentierului, renta datorată acestuia poate fi încasată de moştenitorii săi, care vor prezenta următoarele documente: carnetul de rentier al defunctului; certificatul de deces (original şi copie); certificat de moştenitor/act de succesiune/orice alt act notarial care poate dovedi calitatea de moştenitor al defunctului (original şi copie); cartea de identitate sau buletinul moştenitorului (original şi copie); împuternicire/declaraţie notarială din care să reiasă acordul celorlalţi moştenitori privind solicitarea şi încasarea rentei viagere agricole datorată rentierului (original); document coordonate bancare.
Cuantumul rentei viagere agricole reprezintă echivalentul în lei a 100 euro/an pentru fiecare hectar de teren agricol extravilan înstrăinat/pentru care s-a încheiat acordul cu investitorul şi echivalentul a 50 euro/an pentru fiecare hectar de teren arendat din extravilan. Plata se face în lei, prin raportare la cursul mediu de schimb calculat de Banca Naţională Română, din anul pentru care aceasta se datorează.
De precizat că vizarea se poate face până în luna august inclusiv.
La nivel local, APIA Brăila a vizat anul trecut 5.639 carnete de rentier.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro