Mergi la conţinutul principal

Peste 20.500 de brăileni s-au vaccinat contra AH1N1

La nivelul judeţului Brăila s-au vaccinat până în prezent, împotriva gripei noi, peste 20.500 de persoane. Potrivit datelor furnizate de dr. Andreia Gavrilescu, purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Brăila, numai în cursul săptămânii trecute s-au vaccinat circa 11.000 de persoane. Numărul total al dozelor de vaccin pandemic utilizate la imunizarea brăilenilor, până la date de 17 ianuarie, se ridică la 20.570, dintre care 17.642 pentru populaţia generală, 783 pentru angajaţii din subordinea Ministerului de Interne, 198 pentru elevi ai şcolilor postliceale sanitare şi studenţi, 464 pentru elevi de liceu cu vârsta peste 16 ani şi 1.483 pentru personalul medico-sanitar. Comparativ cu raportarea din săptămâna precedentă, cele mai multe vaccinări se înregistrează în rândul populaţiei generale, unde numărul a crescut cu 10.000 de persoane. La centrul de vaccinare de la Spitalul Judeţean s-au prezentat până marţi, 19 ianuarie, 622 de persoane pentru imunizarea cu vaccinul pandemic. Reaminitim că pentru prevenirea îmbolnăvirilor de gripă cu virusul AH1N1, Direcţia de Sănătate Publică a organizat în incinta Spitalului Judeţean de Urgenţă un centru de vaccinare pentru persoanele nesigurate sau cele care nu sunt înscrise la un medic de familie, începând din data de 11 ianuarie. Programul acestui centru este între 10 - 12 şi între 14 - 16. DSP Brăila a primit iniţial 12.050 doze de vaccin pandemic, număr suplimentat apoi cu 17.000.

Pe de altă parte, conform informaţiilor oferite de DSP, la nivelul judeţului Brăila campania de vaccinare împotriva gripei sezoniere s-a încheiat, în total fiind imunizate peste 21.000 de persoane.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro