Mergi la conţinutul principal

Peste 1.000 de locuri de muncă în UE

Brăilenii care sunt în căutarea unui loc de muncă peste hotare trebuie să ştie că în Uniunea Europeană, la această dată, prin intermediul reţelei EURES, sunt puse la dispoziţie peste 1.000 de locuri de muncă. Acestea se găsesc în Norvegia, Germania, Ungaria, Marea Britanie, Irlanda, Polonia, Austria şi Spania, unde sunt cele mai multe posturi vacante. Concret, oferta cea mai mare a fost comunicată de către angajatorul Surexposrt Compania "Agraria" SL din Huelva - Spania care pune la dispoziţie un număr de 800 de locuri de muncă în domeniul agricol, pentru recoltarea de căpşuni. Durata contractelor de muncă este de aproximativ 3 luni, iar data estimată de angajare este 15 februarie 2015. Selecţia solicitanţilor de loc de muncă, pentru angajatorul spaniol, va avea loc în perioada 26-30 ianuarie 2015, în locaţii ce vor fi comunicate ulterior. Persoanele cu domiciliul în judeţul Braila interesate pentru a participa la această selecţie, se vor înregistra până la sfârşitul anului 2014 în evidenţele compartimentului EURES din cadrul A.J.O.F.M. Braila. Cât despre restul locurilor de muncă vacante în UE, aproximativ 75 dintre acestea sunt oferite de către angajatori din Germania şi Marea Britanie, pentru ocuparea funcţiilor de asistenţi medicali. De asemenea, firma "Robotika" Bf KFT Budapesta oferă 50 de posturi pentru persoane calificate în ocupaţia confecţioner huse pentru maşini, iar "Gartner Intertrans" Hungaria KFT caută 75 de şoferi autocamion pentru transport internaţional.
Persoanele cu domiciliul în judeţul Brăila pot obţine informaţii suplimentare la sediul A.J.O.F.M. , din municipiul Brăila, b-dul Dorobanţilor, nr.603-605, parter, biroul 2, consilier EURES Mihaela - Zina Mirică- Compartiment EURES, la telefon 0239/611386, 0239/611519, interior 114, e-mail: ajofm@br.anofm.ro, mihaela.mirica@br.anofm, cât şi pe site-ul: www.eures.anofm.ro.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro