Mergi la conţinutul principal

Peste 1.000 de cadre didactice au beneficiat de vacante accesibile prin sindicat

Sindicatul Invatamint Braila (SIB) a asigurat si in acest an vacante accesibile pentru cadrele didactice. Initial, au fost depuse la sediul SIB 118 cereri pentru vacante la munte si 145 pentru vacante la mare, insa ulterior au mai fost depuse cereri, ajungindu-se la peste 1.000. "Toate cererile depuse la noi au fost rezolvate cu ajutorul tuturor ofertelor pe care le avem. Daca mai sint cadre didactice doritoare inca mai avem unele posibilitati, pe anumite serii", a precizat vicepresedintele SIB, Nicu Surdeanu.
Din aceste 1.000 de locuri, 400 au fost oferite prin Directia Muncii, unde subventia statului este de 50%, astfel incit cadrul didactic plateste 180 lei pentru un loc cu sase pensiuni complete. Aceste 400 de bilete au fost date 250 la mare si 150 la munte, in ordinea sosirii cererilor. Cum acestea nu au fost suficiente, s-a apelat si la Sind Romania, unde pretul unui bilet in statiune, fara tratament, cu sapte pensiuni complete ajunge la peste 400 de lei. De asemenea, pentru vacante la mare SIB asigura pachete complete la vila "Athos" din Eforie Nord. Conducerea SIB estimeaza ca si in perioada urmatoare vor mai veni cadre didactice si sint pregatiti sa onoreze si aceste cereri. La mare au fost oferite bilete in statiunile: Saturn, Venus, Eforie Nord, Eforie Sud, Neptun - Olimp. La munte, cadrele didactice si-au putut petrece vacanta in statiunile: Caciulata, Voineasa, Olanesti, Tasnad - linga Baia Mare, Felix, Ocna Sugatag si Covasna.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro