Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Peste 100 de militari au depus juramintul de credinta

In acest week-end, cu ocazia implinirii a 175 de ani de la prima atestare documentara a pompierilor braileni, Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta "Dunarea" al judetului Braila a organizat si desfasurat o serie de manifestari, pentru a marca asa cum se cuvine acest eveniment. Cele mai importante dintre ele au fost festivitatea depunerii juramintului a peste 100 de pompieri militari din Braila si Galati si concertul sustinut de Ansamblul "Ciocarlia".Startul manifestarilor a fost dat simbata, cu incepere de la ora 10.00, pe platoul din Piata Independentei unde, cel mai tinar contingent de militari incorporati la Inspectoratele pentru Situatii de Urgenta "General Eremia Grigorescu" din Galati si, respectiv, "Dunarea" al judetului Braila, a depus juramintul de credinta fata de patrie. In premiera, cele doua institutii au organizat impreuna acest moment unic din viata fiecarui soldat, la eveniment fiind prezenti, pe linga reprezentanti ai autoritatilor publice locale si doi din partea Guvernului: Bogdan Olteanu, ministru delegat pentru relatia cu Parlamentul si Victor Paul Dobre, secretar de stat pentru relatia cu prefecturile. Dupa ceremonia religioasa si depunerea juramintului, invitatii i-au felicitat pe pompierii braileni pentru aniversarea celor 175 de ani de la prima atestare documentara. In finalul evenimentului au fost premiate cu diplome foste cadre ale Inspectoratului, pentru activitatea desfasurata in slujba comunitatii.In aceeasi zi, incepind cu ora 18.00, la Casa Tineretului, ansamblul artistic "Ciocirlia" al Ministerului Administratiei si Internelor a prezentat spectacolul folcloric "Arza-te-ar focu' de dor", unde si-au dat concursul artistii Aneta Stan, Steliana Sima, Cristina Gheorghiu, Ionut Sidau si Nicolae Datcu, alaturi de vestiti solisti instrumentisti. Manifestarile au continuat si a doua zi, cu incepere de la ora 10.00, in holul Casei Tineretului, unde a putut fi admirata expozitia de lucrari plastice executate de elevi ai Liceului de Arta "Hariclea H. Darclee" cu tema "Pompierii braileni la datorie". De la ora 11.00, acelasi ansamblu artistic, "Ciocirlia", a oferit inca un spectacol de muzica populara, la care au fost invitati toti brailenii iubitori ai acestui gen.Scurt istoric al pompierilor braileniCea mai veche mentiune documentara despre pompierii din Braila dateaza din 1831, mai precis de la aplicarea Regulamentului Organic in Tara Romaneasca si consta in porunca Divanului Savirsitor al Principatului Valahiei catre Magistratul orasului Braila. In 1834, Serviciul de combatere a incendiilor a fost dotat cu doua tulumbe, cumparate de la Odessa, iar pentru initierea pompierilor in utilizarea lor a fost numit, de la Bucuresti, un om cu experienta in acest mestesug.Sectia de pompieri a orasului Braila s-a infiintat la 1 aprilie 1874, in cadrul Bateriei Galati din Divizia a III-a. Acest moment a consfintit militarizarea, in cea mai mare parte, a serviciului de pompieri si preluarea de catre Sectia de pompieri a unor prerogative ale artileriei teritoriale. Un moment de seama in evolutia pompierilor braileni l-a constituit infiintarea, in 1937, a Companiei de pompieri, in baza unei legi ce reglementa activitatea pompierilor militari si civili din Romania. Ca urmare a reorganizarii teritoriale din 1968, se infiinteaza Grupul de pompieri al judetului Braila, activitatea acestuia cistigind mai mult in operativitate in perioada de dupa Revolutia din 1989, prin infiintarea pichetelor din orasele Ianca, Insuratei si Faurei. Incepind cu decembrie 2004, prin unirea pompierilor militari cu protectia civila, s-a format actuala structura destinata asigurarii managementului situatiilor de urgenta: Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta "Dunarea" al judetului Braila.




Categorie articol: 

Comentarii