Mergi la conţinutul principal

Pesta porcină africană a ajuns şi la Însurăţei

• un alt focar a fost confirmat la Cuza Vodă • în total, numărul focarelor confirmate în judeţul Brăila a ajuns la 18, iar numărul porcilor ucişi preventiv se ridică la peste 10.000 • operaţiunile de eutanasiere au început, ieri, şi la Valea Cânepii, localitate unde gospodarii s-au opus, timp de câteva zile, să le fie omorâţi porcii • până la urmă, oamenii au fost convinşi de autorităţi că eutanasierea preventivă este singura măsură ce se poate lua în acest moment

 

Alte două focare de pestă porcină africană au fost confirmate în judeţul nostru, numărul total ajungând astfel la 18. Cele mai noi au apărut în satul Cuza Vodă, într-o mică fermă unde se aflau 80 de porci, şi în oraşul Însurăţei, într-o gospodărie unde se aflau 7 exemplare. Suspiciunile au apărut în urmă cu trei zile, când animalele au început să dea semne de boală. Medicii veterinari au luat imediat măsura eutanasierii celor 87 de porci şi au prelevat probe care să ateste sau nu prezenţa virusului pestei porcine africane. Probele au confirmat existenţa temutului virus, astfel că atât în Cuza Vodă cât şi în Însurăţei urmează să înceapă, de astăzi sau de mâine, eutanasierea tuturor porcilor aflaţi în gospodăriile oamenilor şi în micile crescătorii din aceste localităţi. La Însurăţei, de exemplu, există o astfel de crescătorie de porci însă în prezent acolo nu se mai află niciun exemplar, deoarece întreg efectivul, de 2.000 de capete, a fost valorificat în urmă cu câteva zile, când prezenţa virusului încă nu fusese confirmată în localitate. Conducerea Direcţiei Sanitar Veterinare Brăila ne-a dat asigurări că porcii din respectiva crescătorie au fost minuţios verificaţi înainte de a se permite vânzarea lor către un cumpărător din judeţul Călăraşi.

Directorul DSV, Gicu Drăgan, ne-a declarat, ieri, că la nivelul judeţului Brăila s-au constituit şapte echipe care acţionează pentru eutanasierea porcilor din localităţile unde s-au confirmat focare de pestă porcină africană. Echipele în cauză sunt formate din personal veterinar şi din militari detaşaţi de la Garnizoana Brăila. Ieri, o echipă acţiona în Frecăţei, una în Măraşu, două în Tufeşti, una în Lanurile, una în Mihai Bravu şi una în Valea Cânepii, localitate unde sătenii au fost, în sfârşit, convinşi să permită eutanasierea porcilor din gospodării. Reamintim că în Valea Cânepii, localitate ce aparţine de comuna Unirea, s-a încercat încă de luni, 6 august, să se înceapă eutanasierea porcilor, însă sătenii s-au opus vehement, astfel că acţiunea a trebuit să fie amânată. Oamenii spuneau că nu sunt de acord să li se omoare porcii atât timp cât nu s-au făcut analize care să ateste că aceştia sunt bolnavi. Degeaba au încercat autorităţile să le explice că măsura este absolut necesară, din cauză că s-a confirmat un focar de pestă la Lanurile, localitate aflată la doar 3 kilometri, şi că atât Lanurile cât şi Valea Cânepii se află la mai puţin de 10 kilometri de o mare crescătorie de porci, cea de la Gropeni, unde se află un efectiv de circa 140.000 de exemplare, care trebuie protejat cu orice preţ. Sătenii din Valea Cânepii, în frunte cu primarul din Unirea, penelistul Ioan Ungureanu, s-au ţinut tare pe poziţie, acceptând abia ieri să se înceapă eutanasierea, după ce au fost convinşi că evaluarea porcilor sacrificaţi se va face ca la carte, în vederea acordării despăgubirilor prevăzute de lege. Ieri, după ce mica revoltă din Valea Cânepii a încetat, echipa de eutanasiere a început acţiunea în forţă. Au fost ucise inclusiv scroafe care fătaseră cu câteva ore în urmă, spre disperarea crescătorilor, care asistau cu lacrimi în ochi la operaţiunea crudă dar necesară.

Directorul Gicu Drăgan ne-a declarat că, pe măsură ce se vor finaliza acţiunile din localităţile aflate deja în lucru, se vor detaşa echipele disponibile pentru începerea eutanasierilor în Cuza Vodă şi în Însurăţei. “Prioritatea maximă rămâne în continuare protejarea crescătoriilor de la Gropeni şi Tichileşti, unde avem efective de sute de mii de exemplare, astfel că vom acţiona cu prioritate în localităţile cele mai apropiate de aceste obiective economice. Pe măsură ce vom finaliza eutanasierile preventive în aceste localităţi, vom începe acţiunea şi în ultimele focare confirmate, la Cuza Vodă şi Însurăţei”, ne-a explicat directorul Drăgan. Potrivit acestuia, până în prezent au fost eutanasiaţi preventiv în judeţul nostru în jur de 10.000 de exemplare. Mai exact, până miercuri seară fuseseră ucişi 9.827 de porci, la aceştia adăugându-se şi cei eutanasiaţi pe parcursul zilei de joi.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro