Mergi la conţinutul principal

Pescar amendat de poliţişti

Miercuri, la ora 17.30, poliţişti de la Biroul Rutier l-au depistat în trafic pe Alexe C. (44 de ani), din municipiu. Acesta avea într-un sac de rafie o cantitate de 8,4 kg de peşte. Poliţiştii i-au întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de pescuit neautorizat în perioada de prohibiţie şi transport fără documente legale a peştelui. Peştele, în valoare totală de circa 300 de lei, a fost ridicat în vederea confiscării.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro