Mergi la conţinutul principal

Pericol pentru PNL!

Indiscutabil, conducerea centrala a PNL a gresit impardonabil fata de organizatia braileana. Si nu pentru ca i-ar fi tinut partea senatorului Dan Sabau, in defavoarea primarului Constantin Cibu sau invers. Era evident ca in Senatul Romaniei cu o majoritate mai mult decit fragila pentru actuala putere, votul senatorului a atirnat mult mai mult decit vocea primarului liberal al Brailei. Pe de alta parte, in perspectiva alegerilor, prestatia primarului va avea o influenta importanta asupra rezultatului votului, braileanul fiind interesat in principal de cum traieste in orasul lui. Si, in functie de aceasta perceptie, PNL va salta sau, dimpotriva, se va prabusi odata cu Cibu.
Dar indiferent de importanta mai mare sau mai mica pentru PNL a senatorului Dan Sabau sau a primarului Constantin Cibu, conducerea centrala a gresit pentru ca a aminat sine die confruntarea in cadru organizat a celor doi pentru presedintia organizatiei judetene. Ba ca s-a incalcat statutul, ba ca nu sint corecte listele membrilor de partid si altele asemenea au fost motive de aminare care au demonstrat slabiciunea PNL Bucuresti. Conducerea centrala n-a fost in stare sa faca ordine in sinul unei organizatii, fara a o desfiinta, solutie de asemeni neinspirata si in urma careia partidul a mai pierdut niste membri importanti. Bucurestiul ar fi trebuit, asadar, sa se implice energic in organizarea alegerilor interne in cadrul PNL Braila, asigurind in primul rind un climat de impartialitate, ordine si corectitudine. Nu s-a intimplat asa. Ba, mai mult, alde Teodor Melescanu si Paul Pacuraru care au fost parasutati de Bucuresti sa organizeze filiala braileana, au plecat cum au venit. Intre timp, in schimb, senatorul PNL Dan Sabau a devenit senator PLD, oamenii sai din teritoriu trudind din greu sa distruga si ce a mai ramas din organizatia judeteana. In acest context, faptul ca in sfirsit Constantin Cibu a fost numit in fruntea organizatiei judetene pina la alegerile interne, a caror data s-a stabilit abia acum, nu inseamna mare lucru pentru primarul Brailei. Alta ar fi fost legimitatea sa, in raport cu liberalii braileni, daca i s-ar fi permis sa se infrunte cu Dan Sabau si ar fi fost ales presedinte prin majoritate de voturi. De altfel, nici Sabau nu este prea departe, mai ales ca ani in sir a acceptat sa fie sef al unui partid fara a fi ales, iar acum, cind a vazut ca pierde teren in PNL a dat fuga la PLD unde va fi iarasi sef cine stie cit, tot numit de Bucuresti. Penibil. Culmea penibilului au atins-o, insa, liderii de la Bucuresti care abia acum, in prag de congres al PNL, s-au calcat pe picioare la Braila ca sa se asigure de sprijinul organizatiei brailene. "Pentru Dan Sabau legatura era rupta demult", "Gabriel Sandu nu era un om al Brailei", a grait ministrul delegat Cristian David cu ocazia unei vizite recente la Braila. Acelasi David care in calitate de responsabil al Centrului pentru Braila a fost de negasit cind, prin vara, incercam sa-i smulgem un punct de vedere referitor la ce se intimpla la Braila. "Principalul adversar al domnului primar Cibu este vocea cea mai autorizata in materie de primarie a PD, viceprimarita Daniela Vasioiu, care se comporta lamentabil fata de colegul si partenerul de Alianta", a glasuit si Ludovic Orban, prezent si el la Braila la sfirsitul anului trecut, ca sa-si asigure sprijinul organizatiei brailene in duelul lui cu Bogdan Olteanu pentru o functie de vicepresedinte. Cu alte cuvinte, atit David cit si Orban au declarat ce ar fi vrut s-auda primarul Cibu, inainte de Congresul extraordinar al PNL. Sintem deja dupa congres. Delegatia braileana si-a facut constiincios datoria iar acum, firesc, ar trebui ca Braila sa fie privita altfel de premierul Calin Popescu Tariceanu. Nu asa cum spunea "pe vremuri" deputatul Gabriel Sandu ca Tariceanu nu vrea sa mai auda de orasul si judetul nostru. Daca liderii de la centru nu se vor tine de cuvint, atunci e posibil ca la Braila sa nu mai existe la viitoarele alegeri nici primar liberal si nici parlamentari PNL. Asta in masura in care, desigur, se va cere sprijinul in chestiuni concrete Bucurestiului. Ca doar n-o sa vina Tariceanu, Orban sau David sa faca proiecte pentru Braila sau sa conduca primaria.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro