Mergi la conţinutul principal

Pericol pentru bolnavi! Medicamentele ieftine ar putea dispărea de tot din farmacii

• este avertismentul transmis de deputatul liberal de Brăila, Antoneta Ioniţă • aceasta susţine că vinovat se face guvernul PSD, care refuză să aplice diferenţiat taxa claw-back

 

În contextul în care de pe rafturile farmaciilor au dispărut mii de medicamente ieftine şi bune, pericolul ca acestea să dispară de tot de pe piaţa românească este iminent, susţine deputatul PNL de Brăila, Antoneta Ioniţă. Într-un comunicat de presă, aceasta trage un semnal de alarmă pe acest subiect de maximă importanţă pentru comunitate.

Situaţia, a explicat deputatul Antoneta Ioniţă, survine ca urmare a introducerii unei taxe “pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sănătăţii”, aşa numita taxă claw-back, pe care producătorii de medicamente trebuie să o plătească. Taxa are aceeaşi valoare pentru toate medicamentele, astfel că producătorii s-au trezit că, în cazul medicamentelor ieftine, taxa este egală sau chiar mai mare decât preţul de producţie. Urmarea a fost retragerea medicamentelor ieftine de pe rafturi şi stoparea producţiei. Antoneta Ioniţă spune că soluţii există şi prima dintre acestea ar fi aplicarea diferenţiată a taxei claw-back, pentru diferite tipuri de medicamente.

„I-am solicitat ministrului Sănătăţii, Sorina Pintea, să îmi spună ce măsuri a luat pentru ca medicamentele ieftine, de care beneficiază în special pensionarii şi bolnavii cronici, să nu dispară de tot din farmacii şi ce a făcut pentru a proteja producătorii autohtoni de medicamente, acolo unde sunt mii de locuri de muncă. Din răspunsul primit am aflat că s-a constituit o comisie, care analizează acum posibilitatea plafonării taxei claw-back şi aplicarea ei diferenţiată, pe grupe de medicamente. Sper ca această comisie să ia decizii rapide, până să dispară medicamentele ieftine de pe rafturi, iar pacienţii să nu mai aibă acces la tratament, din cauza preţurilor mari. PSD ne-a obişnuit să promită multe şi să nu facă mai nimic din ce a promis”, a spus deputatul liberal, Antoneta Ioniţă.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro