Mergi la conţinutul principal

Pericol de malarie din Grecia

Ministerul Sănătăţii atenţionează persoanele care aleg să călătorească în sudul Greciei (Peloponez) că în această zonă au fost înregistrate cazuri de malarie. Deja şi în România a apărut un caz înregistrat cu malarie. Persoana, care s-a aflat timp de două luni în zona afectată din Grecia, este în stare bună, în afara oricărui pericol vital, mai spun reprezentanţii Ministerului Sănătăţii.
Având în vedere această situaţie, MS recomandă persoanelor care intenţionează să îşi petreacă vacanţa sau să călătorească în această zonă să folosească măsuri de protecţie împotriva ţânţarilor, respectiv să utilizeze produsele repelente care se aplică pe piele împotriva acestor insecte (creme, geluri, spray-uri). Din iunie şi până în prezent, în Grecia au fost semnalate 6 cazuri de malarie, motiv pentru care specialiştii nu recomandă profilaxia medicamentoasă antimalarică, ţinând cont de numărul limitat al îmbolnăvirilor. Centrul Elenic de Control al Bolilor a intensificat activităţile de supraveghere a malariei, iar autorităţile locale au luat măsuri suplimentare de control a populaţiei de ţânţari.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro