Mergi la conţinutul principal

Performanță. Brăileanul Dragoș Neagu, ales pentru a doua oară președinte al Asociației Naționale a Bibliotecilor

* instituția pe care acesta o conduce la Brăila, Biblioteca Judeţeană “Panait Istrati”, a obţinut cinci premii din partea Asociaţiei Naţionale a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România (ANBPR) pentru “Bibliotecarul anului”, “Cel mai bun program inovativ de bibliotecă”, “Cel mai bun articol de specialitate” şi “Cel mai bun program/proiect de bibliotecă” * Dragoş Neagu a fost ales pentru a doua oară în funcţia de preşedinte ANBPR

 

 

 

În urma unei conferinţe a Asociaţiei Naţionale a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România (ANBPR), Dragoş Neagu, managerul Bibliotecii Judeţene “Panait Istrati” Brăila, a fost ales preşedintele asociaţiei. Alegerile se desfăşoară o dată la patru ani, iar acesta a mai avut un mandat în perioada 2012-2016.

“E o recunoaştere asupra profesionalismului pe zona aceasta a bibliotecilor. De asemenea, asociaţia are ca rol recunoaşterea şi realizarea de politici publice împreună cu Comisia Naţională a Bibliotecilor privind activitatea bibliotecilor. Este o asociaţie pur profesională, nu are rol sindical. Noi ne implicăm în legislaţie şi în ceea ce priveşte organizarea bibliotecilor, astfel încât să putem cuprinde activităţi noi, investiţii noi, să reglementăm activităţile bibliotecilor. Modelul bibliotecii brăilene sperăm să influenţeze şi alte biblioteci, cât se poate, pentru că nu toate bibliotecile au avut resursele şi înţelegerea pe care noi le-am avut la Brăila. Dar măcar putem să promovăm un model”, ne-a declarat Dragoş Neagu, directorul Bibliotecii Judeţene “Panait Istrati” şi acum şi preşedintele ANBPR.

Colectivul bibliotecii brăilene a ţinut să-i transmită directorului instituţiei un frumos mesaj de felicitare: “Transmitem felicitări managerului Bibliotecii Judeţene “Panait Istrati” Brăila, Dragoş Adrian Neagu, pentru câştigarea unui nou mandat în funcţia de preşedinte ANBPR! Ştim că viziunea, perseverenţa şi acţiunea sunt calităţile care îl definesc ca lider, iar când acestea se împletesc cu respectul şi dăruirea pentru oameni succesul este garantat!”

 

Numeroase premii și diplome pentru biblioteca din Brăila

 

Profesionalismului bibliotecarilor brăileni, calitatea şi efectele pe termen lung ale muncii depuse de aceştia în interesul comunităţii, au fost răsplătite recent de Asociaţia Naţională a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România (ANBPR) cu numeroase premii şi diplome.

Premiile ANBPR pentru anul 2019 au fost adjudecate astfel:

 

- Bibliotecarul anului: Cornelia Presadă, Biblioteca Comunală Mircea Vodă, judeţul Brăila;

- Cel mai bun program inovativ de bibliotecă: “Cartea vie a profesiei”, coordonatori Teodora Soare şi Roxana Neagu;

- Cel mai bun articol de specialitate: “Biblioteca comunală din Brăila reflectată în documente de arhivă (1916 – 1920)”, autor Ion Volcu;

- Cel mai bun program/proiect de bibliotecă: “Şcoala de vară dunăreană” – activităţi non formale pentru zona Brăilei, manager de proiect Corina Ciuraru (finanţare POPAM 2014 – 2020);

- Cel mai bun program/proiect de bibliotecă din anul 2020: “Brăila – Tărâmul pescăresc de altădată”, manager de proiect Dragoş Adrian Neagu şi “Spaţiu de recreere, învăţare şi socializare pe malul Dunării”, manager de proiect Corina Ciuraru (finanţare POPAM 2014 – 2020).

De asemenea, Biblioteca a primit o Diplomă de excelenţă cu ocazia aniversării a 140 de ani de la înfiinţare.

“Regăsindu-se printre profesiile cele mai bogate în semnificaţii, cu o încărcătură emoţională, culturală şi enciclopedică aparte, profesia de bibliotecar vorbeşte despre dedicare, despre vocaţie şi despre energia creativă a oamenilor cărţii”, transmite Biblioteca Judeţeană “Panait Istrati” printr-un comunicat de presă.

Transmitem şi noi felicitări Bibliotecii Judeţene “Panait Istrati” Brăila şi întregului colectiv!

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro