Mergi la conţinutul principal

Percheziţii domiciliare în comuna Tichileşti

Poliţiştii de la Biroul Ordine Publică pentru Mediul Rural au continuat cercetările în cauze înregistrate cu autori necunoscuti şi au stabilit că, pe data de 20 septembrie, Nelu R. (30 de ani), Cornel B. (30 de ani), Sorin T. (22 de ani), Vasile G. (22 de ani), Mădălin C. (21 de ani), Valentin F. (21 de ani) şi Valentin N. (19 ani) au sustras furaje concentrate în valoare totală de 3.467 lei, din incinta unei ferme din comună. Prejudiciul a fost recuperat în totalitate, iar cinci dintre suspecţi au fost reţinuţi pe ordonanţă pentru furt calificat. Faţă de ceilalţi doi se desfăşoară activităţi de căutare şi depistare, întrucât s-a stabilit că se sustrag cercetării penale.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro