Mergi la conţinutul principal

Pepenarii au binecuvântarea Primăriei să ocupe intersecţiile

Vânzătorii ambulanţi de pepeni şi-au făcut deja apariţia, ocupând strategic intersecţiile cu vad din oraş. Sezonul acesta, nu mai există nicio restricţie în privinţa locurilor unde aceştia îşi pot expune marfa. "S-a dat o decizie a autorităţii locale, prin care vânzătorilor de pepeni li se permite să îşi expună marfa în locurile unde consideră de cuviinţă, atâta timp cât obţin un permis de ocupare a spaţiului respectiv, de la Primărie, şi plătesc o taxă la Administraţia Pieţelor. Taxa este de 3,5 lei pe metru pătrat pe zi", ne-a informat Traian Jipa, directorul Poliţiei Locale Brăila. Potrivit acestuia, patrulele poliţiştilor locali au verificat, vineri dimineaţă, câţiva astfel de comercianţi şi toţi aveau documentele în regulă. "Nu a fost nevoie să aplicăm nicio sancţiune", a precizat Jipa.
Pe parcursul zilei de vineri, pepenii se vindeau cu preţuri cuprinse între 1,2 şi 1,5 lei per kilogram. Comercianţii pretindeau că marfa este de producţie românească. Unii spuneau chiar că ar fi adus pepenii de la Dăbuleni, comuna din Oltenia considerată a fi capitala lubeniţelor româneşti. Mulţi brăileni erau de părere, însă, că vânzătorii mint fără nicio jenă şi că, de fapt, pepenii sunt din import. "Ăia româneşti n-au crescut încă aşa mari. Ăştia au la vânzare pepeni aduşi de prin Grecia, Turcia. Ce rămâne nevândut prin hipermarketurile greceşti ajunge la noi şi se vinde ca marfă proaspătă, cică abia adusă din câmp", ne-a spus un brăilean sătul de stratagemele mincinoase ale comercianţilor de sezon care invadează străzile Brăilei.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro