Mergi la conţinutul principal

Pe stradă în Ianca, înarmat cu o sabie

în miez de noapte, poliţiştii l-au observat pe un tânăr care avea asupra sa un cuţit tip sabie • arma avea lungimea totală de 68 cm, fiind imediat confiscată de poliţişti

 

Înarmat cu o sabie, un tânăr mergea liniştit pe stradă, în oraşul Ianca. Era miez de noapte, astfel că poliţiştii care patrulau în zonă s-au sesizat imediat. Tânărul nu a atacat pe nimeni cu arma albă, cel puţin până la momentul depistării, însă pericolul consta totuşi în faptul o purta asupra sa.

Depistarea persoanei în cauză s-a făcut în noaptea de 16/17 aprilie. Poliţişti din cadrul Poliţiei oraşului Ianca l-au observat pe un tânăr, în vârstă  de 30 de  ani, care era din oraşul Însurăţei. Acesta se deplasa pe raza localităţii Ianca, având asupra sa un cuţit tip sabie. Şi nu era vorba despre vreun cuţit micuţ, ci ditamai

sabia. “Obiectul, cu lungimea totală de 68 cm şi lungimea lamei de 47 cm, a fost ridicat de poliţişti în vederea continuării cercetărilor. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru portul fără drept de obiecte periculoase”, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila, subinspector Laura Dan.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro