Mergi la conţinutul principal

Pe buza prăpastiei, în Chiscani

O groapă de mari dimensiuni, adâncă de 8 metri şi lată aproape cât toată strada, le dă fiori localnicilor din Chiscani, atât celor ce au curţile şi casele în apropiere, cât şi celor care trec prin zonă. Chiscănenii acuză firma "Tancrad" că ar fi de vină pentru existenţa respectivei gropi. "Case aflate pe marginea prăpastiei, garduri prăbuşite şi cetăţeni puşi în pericol la fiecare minut şi fiecare oră în comuna Chiscani. Totul din cauza firmei de construcţii Tancrad, care a încasat banii şi nu a terminat lucrarea. Peste 100 de localnici, printre care şi foarte mulţi copii aflaţi în vacanţă la bunici, trec zilnic pe marginea malului care stă să se surpe", se arată într-o sezizare însoţită de mai multe fotografii, trimise la redacţie de un chiscănean.
Autorităţile din comună confirmă existenţa acestei probleme, însă explică faptul că de vină nu este firma gălăţeană "Tancrad", ci o altă firmă, de proiectare, ce provine tot din Galaţi şi care nu ar fi ţinut cont de caracteristicile terenului atunci când a întocmit proiectul de execuţie. "Această groapă a fost săpată în cadrul lucrărilor de completare a reţelei de canalizare de pe teritoriul comunei Chiscani. Este vorba despre un cămin de vizitare, ultimul care trebuie făcut pe strada Păcii din localitate. Din păcate, şantierul a trebuit sistat, din cauza structurii solului şi a faptului că pânza freatică este foarte ridicată. Toate acestea făceau ca malurile gropii să cedeze, astfel că nu şi-a asumat nimeni riscul de a ţine muncitori acolo. La începutul acestei săptămâni, am solicitat o soluţie de la firma care a făcut proiectarea, respectiv SC «Proiect» SA din Galaţi. Am stabilit şi o întâlnire pentru ziua de joi, 14 iulie, când dânşii trebuia să vină cu soluţia respectivă. Nu au venit! I-am mai chemat odată, pentru săptămâna viitoare. Deocamdată, constructorul - firma "Tancrad" SRL - a venit cu o soluţie provizorie, în sensul realizării unei cămăşuieli de beton care să împiedice surparea malurilor, astfel ca muncitorii să poată lucra în siguranţă", ne-a explicat primarul din Chiscani, Costică Cojea.
Primarul recunoaşte că, în momentul de faţă, respectiva porţiune din Str. Păcii este blocată pentru traficul rutier. Totuşi, edilul spune că pericolul unei surpări masive ar fi scăzut considerabil, deoarece groapa s-a umplut pe jumătate cu apă din pânza freatică, ceea ce face ca presiunea să fie egalizată. Scoaterea apei pentru continuarea lucrărilor ar putea pune, însă, în pericol casele din zonă, în contextul în care deja o porţiune dintr-un gard a fost afectată de surpările survenite înainte de inundarea gropii.
Lucrările de înfiinţare a unui sistem de canalizare în comuna Chiscani au început în urmă cu cinci ani, iar până în prezent s-a reuşit montarea conductelor şi realizarea căminelor de vizitare pentru jumătate din suprafaţa localităţii. "S-a lucrat pe etape. A fost etapa I, iar ceea ce se face în prezent corespunde etapei a II-a a lucrării. Această etapă a implicat o investiţie de 1,5 milioane de euro, bani proveniţi exclusiv de la bugetul comunei. Ulterior, se vor executa şi celelalte etape, până când toată localitatea va fi canalizată", ne-a declarat primarul Cojea.
Până să se treacă la etapele următoare, rămâne însă de rezolvat problema căminului de vizitare de la capătul străzii Păcii, astfel încât să fie evitate pagubele materiale sau chiar accidentele grave de muncă.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro