Mergi la conţinutul principal

PDL Iaşi o va susţine pe Alina Mungiu-Pippidi pentru europarlamentare

"Decizia a fost luată în unanimitate. A fost o şedinţă scurtă şi fructuoasă", a declarat senatorul PDL Mihaela Popa, prim-vicepreşedinte al filialei democrat-liberale din Iaşi.
La rândul său, deputatul PDL Marius Spânu a spus că urmează ca Alina Mungiu-Pippidi să dea, în scurt timp, un răspuns propunerii făcute de PDL Iaşi.
"Sunt două condiţii ce trebuie îndeplinite pentru ca Alina Mungiu să răspundă pozitiv. În primul rând, ea a solicitat ca lista PDL să fie curată, iar candidaţii să îndeplinească anumite criterii de integritate. În al doilea rând, candidatura va trebui acceptată de Biroul Permanent Naţional. Personal, cred că va figura pe listă în primele zece locuri", a mai spus Marius Spânu.
Deputatul PDL a precizat că membrii BPJ au avut o singură propunere pentru europarlamentare, respectiv Alina Mungiu-Pippidi.
"Nu am avut altă variantă de rezervă. Sunt mari şanse ca Alina Mungiu să accepte. La nivel central există o susţinere pentru această candidatură", a mai spus deputatul Marius Spânu.
Alina Mungiu-Pippdi s-a născut la Iaşi, fiind fondatorul Societăţii Academice din România şi coordonator al Coaliţiei pentru o Guvernare Curată.
Membrii BPJ al PDL Iaşi stabiliseră iniţial să susţină candidatura senatorului Dumitru Oprea pentru alegerile europarlamentare, însă propunerea a fost respinsă de conducerea centrală a partidului. Aceasta a stabilit că nu vor putea candida la europarlamentare cei care au fost aleşi uninominal sau pe liste, preşedinţi de Consilii Judeţene, parlamentari, primari, viceprimari, vicepreşedinţi de CJ.
Vicepreşedintele PDL Gheorghe Flutur a anunţat, luni, că în prezent există 61 de candidaturi depuse pentru europarlamentare din partea PDL, dar că judeţele Botoşani, Giurgiu şi Teleorman nu şi-au trimis încă nominalizările la Biroul Permanent Naţional.
Vicepreşedintele PDL a anunţat că toţi candidaţii PDL vor fi audiaţi de către o comisie de analiză.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro