Mergi la conţinutul principal

PDL-iştii, majoritari în Comitetul Executiv Judeţean al PNL Brăila

Foştii PDL-işti sunt majoritari în Comitetul Executiv Judeţean (CJEX) al PNL Brăila, ca urmare a unei decizii luate sâmbătă, în cadrul Consiliului Naţional al liberalilor de la Bucureşti. Cu ocazia întâlnirii de la Palatul Parlamentului, la care au participat peste o mie de delegaţi din partea ambelor partide, s-au aprobat hotărârile prin care sunt înfiinţate comitetele executive judeţene şi s-a stabilit ponderea membrilor de la nivelul acestora. Conform presei centrale, vechiul PNL are majoritate în 26 de comitete executive judeţene din ţară, în timp ce fostul PDL deţine majoritatea în alte 23.
În ceea ce priveşte organizaţia din judeţul nostru, CJEX al noului PNL Brăila este format din 13 PDL-işti şi 12 PNL-işti, foştii democrat liberali fiind astfel majoritari în noul for decizional de la nivel local. Mai exact, comitetul executiv judeţean este organismul de conducere mai restrâns faţă de Birourile Permanente reunite ale vechiului PNL şi fostului PDL, fiind cel care organizează şi conduce întreaga activitate internă a partidului la nivel judeţean între două şedinţe consecutive ale BPJ. Totodată trebuie precizat că din CJEX fac parte ca membri de drept parlamentarii la nivelul judeţelor. Contactat telefonic de către redactorii "Obiectiv - Vocea Brăilei", senatorul PNL Cătălin Boboc, totodată copreşedintele organizaţiei judeţene a liberalilor, a precizat că decizia în privinţa majorităţii comitetelor executive a fost luată pe baza a două elemente destul de simple: rezultatele organizaţiilor judeţene la alegerile europarlamentare din mai 2014 (element care a contat în proporţie covârşitoare, respectiv 80%) şi numărul de primari existenţi, după producerea efectelor "Ordonanţei traseiştilor" (element ce a contat 20%). "S-au stabilit nişte criterii cum să funcţionăm, tocmai ca prin aplicarea acestor mecanisme fuziunea să devină efectivă, să îşi producă efectele în teritoriu, astfel încât, în cel mai scurt timp să putem spune că funcţionăm şi că acţionăm, politic vorbind, ca o singură organizaţie, ca un singur partid. Acesta este marele câştig pe care îl văd. Eu chiar am şi spus, cu cât am făcut-o mai repede, cu atât mai bine şi cu cât noi, acum, la Brăila, o vom pune mai repede în practică, cu atât mai bine", a declarat Boboc.

"Care e importanţa că suntem cu un om sau cinci mai mult sau mai puţin?"

Mergând pe aceeaşi linie, senatorul Cătălin Boboc a ţinut să sublinieze că, din punctul său de vedere, faptul că PDL-iştii deţin majoritatea în CJEX nu este un element extrem de important şi că atenţia ar trebui distribuită către obiectivul propus: realizarea unui partid capabil să îi ţină piept PSD-ului. "Criteriile au fost cele despre care s-a discutat şi se tot discută - rezultatele la alegerile europarlamentare şi numărul de primari. Printr-o formulă matematică se fac nişte calcule şi se ajunge la o anumită configuraţie. Dar eu vreau să vă spun din capul locului că, din punctul meu de vedere, nu are niciun fel de relevanţă treaba asta legată de număr, pondere şi mai ştiu eu ce. Dacă noi ne îndepărtăm de la primul obiectiv, pentru care am făcut fuziunea şi anume construcţia unui partid mare, serios, capabil să se bată de la egal la egal cu PSD-ul şi ne gândim numai la lucruri care ţin de bucătăria internă, încă un post, încă trei posturi - care nu interesează pe nimeni, că opinia publică nu asta aşteaptă de la noi -, nu am câştigat nimic. Care e importanţa că suntem cu un om sau cinci mai mult sau mai puţin, când noi suntem membri în acelaşi Partid Naţional Liberal, când ne supunem aceloraşi reguli, avem acelaşi statut şi, cred eu, avem aceleaşi obiective?! Dacă toată lumea abordează construcţia asta într-un mod de bună credinţă, nu am nicio problemă şi nu stau să îmi fac calcule", a conchis liberalul.

Nazare: "PNL Brăila va constitui CJEX cel târziu până la sfârşitul acestei luni"

Deputatul PNL Brăila Alexandru Nazare a ţinut să salute deciziile luate pe 31 ianuarie, în cadrul Consiliului Naţional al PNL. Acesta a emis, ieri, un comunicat de presă pentru a preciza că, deşi este mulţumit de rezultatul privind obţinerea majorităţii în CJEX PNL, această "victorie" nu trebuie să stea în prevalarea unuia dintre cele două partide. "Deciziile Consiliului Naţional de ieri (n.r. sâmbătă) au clarificat modul în care va funcţiona noul PNL Brăila în urma fuziunii. Conducerea organizaţiei judeţene va fi asigurată de un Comitet Judeţean Executiv format din 25 de membri, 13 dintre aceştia urmând să provină din fostul PDL şi 12 din fostul PNL. Această pondere a fost stabilită luând în calcul prioritar performanţa electorală, ca atare rezultatele înregistrate la ultimele alegeri europarlamentare. Le mulţumesc din suflet tuturor membrilor, primarilor, consilierilor judeţeni şi locali, care prin dedicaţie, loialitate şi pricepere au contribuit la obţinerea rezultatelor electorale ce au condus la dobândirea unui rol important al fostului PDL Brăila în cadrul marelui PNL. Subliniez însă faptul că victoria dreptei la Brăila nu va sta în prevalarea unuia sau altuia dintre cele două partide, fie el PDL sau PNL, ci în contopirea autentică a forţelor, ideilor şi soluţiilor celor două", a declarat Nazare. Totodată, acesta a precizat că PNL Brăila va constitui CJEX până la finele lunii februarie. "Termenul de înfiinţare a noilor Comitete Judeţene Executive este 28 februarie, ceea ce înseamnă că în mai puţin de o lună de zile vom fi gata să asigurăm Brăilei o forţă politică de centru-dreapta suficient de puternică pentru a contracara puterea PSD şi capabilă de a contribui la mai buna reprezentare a intereselor cetăţenilor Brăilei nemulţumiţi de actuala administraţie a judeţului. Această nouă etapă în proiectul fuziunii forţelor de centru-dreapta este una firească şi demonstrează viabilitatea demersului", a mai adăugat fostul PDL-ist. De asemenea, copreşedintele PNL şi-a manifestat speranţa că toţi liderii liberalilor brăileni îi împărtăşesc viziunea în privinţa colaborării pe viitor. "Am încredere în experienţa politică, luciditatea şi responsabilitatea tuturor liderilor PNL Brăila, nu numai a co-preşedintelui Cătălin Boboc, că vor face tot ce le stă în putinţă pentru ca fuziunea la Brăila să se dovedească un real succes politic", a mai adăugat fostul PDL-ist.
Reamintim că, în urma Ordonanţei 55 a Guvernului Ponta, care a dat frâu liber migraţiei politice la nivel administrativ, PDL Brăila a pierdut 3 primari în favoarea PSD: Gheorghe Ionel (Însurăţei), Dima Priceputu (Viziru) şi Ganea Nicolae (Galbenu). La rândul lor, liberalii au rămas fără Alexandru Moşescu (Mircea Vodă), care a decis să devină independent. În acest context, PDL Brăila mai are în prezent 6 primării în judeţ, în timp ce PNL - 9.
De asemenea, trebuie subliniat că la alegerile europarlamentare din luna mai 2014, în Brăila, alianţa PSD-UNPR-PC a luat 34.841 voturi (42,28%), urmată de PDL cu 10.245 de voturi (12,43%) şi PNL cu 9.094 (11,03%).

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro