Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

PDL şi PNL se reunesc într-un congres

La sfârşitul săptămânii, cele două partide politice PNL şi PDL se întălnesc în cadrul unui congres, anunţul fiind făcut de către liderul local al democrat liberalilor Alexandru Nazare, care consideră că este o întâlnire "foarte importantă pentru destinul partidului şi pentru prezidenţiale". Din declaraţiile acestuia, sâmbătă, 26 iulie, când va avea loc întâlnirea, cele două formaţiuni politice vor aproba fuziunea prin absorbţie cu Forţa Civică, statutul noului partid de dreapta, dar vor valida şi alianţa electorală care va susţine candidatul lor la preşedinţie - Alianţa Creştin Liberală. "Noi vom participa cu o delegaţie importantă de la PDL Brăila şi practic va fi primul congres comun al alianţei şi al noului partid. Pentru că luni se depun actele pentru fuziune. Se depune statutul cu programul politic, deci practic suntem în linie dreaptă şi cu alianţa electorală şi cu fuziunea", a spus Nazare. Totodată, sursa citată a mai precizat faptul că pe 5 august, Alianţa Creştin Liberală urmează să decidă candidatul unic, de ales fiind între Cătălin Predoiu şi Klaus Iohannis.
"În protocolul comun al alianţei politice este clar stipulat, la articolul 12, că dacă un partid dă preşedintele, celălalt va da primul ministru. Va fi paritate pe toate funcţiile şi un parcurs destul de clar. Practic, fuziunea nu se face acum nu pentru că nu am vrea, ci pentru că, tehnic vorbind, la momentul în care trebuie depuse actele pentru candidatul nostru la prezidenţiale tribunalul nu ar putea să ne valideze noul partid. Această alianţă va fi o chestiune premergătoare noului partid. Probabil anul viitor partidul îşi va intra în funcţiune pe actualul statut pe care îl vom vota sâmbătă", a încheiat preşedintele PDL Brăila.

 




Categorie articol: 

Comentarii