Mergi la conţinutul principal

PDL îl susţine total pe noul şef al Gărzii Financiare

Consilierul judeţean PDL Silviu Radu, membru în comisia locală de negociere PSD-PDL susţine că nominalizarea lui Silviu Stănescu în funcţia de comisar-şef al Gărzii Financiare a fost acceptată din primul moment de partidul său: "E bine că am reuşit să punem la Garda Financiară, după multe secole de împărăţie, o altă persoană, tânără, cu potenţial, care o să aibă o viziune de manager. Suntem de o generaţie, este un om din sistem şi în acel sistem se intră foarte greu. Poate că dacă până acum lucrurile erau văzute ca o castă, de acum înainte, aşa cum îl cunosc eu, va fi o totală transparenţă. Acordul nostru, Silviu Stănescu l-a obţinut necondiţionat". Întrebat dacă a avut vreo importanţă faptul că Silviu Stănescu este fiul Didinei Stănescu, fost vicepreşedinte al CJ, fost subprefect, membru PSD, Radu a spus că nu poate face astfel de speculaţii, "însă cert e că tizul meu este acolo de ani de zile, nu e numit de undeva de afară, e promovat un tânăr şi sunt partizanul unei astfel de maniere de lucru. Silviu Stănescu este unul dintre cei care ştiu abc-ul meseriei".

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro