Mergi la conţinutul principal

Patru militari români au fost răniţi în Afganistan

Potrivit sursei citate, autovehiculul blindat, aflat în misiune cu militari din Batalionul 26 Infanterie "Neagoe Basarab", pe autostrada A1, în Provincia Zabul, Afganistan, a fost atacat, ieri, în jurul orei 5.30.
Deşi cantitatea de explozibil utilizată în atac a fost foarte mare, fapt care a dus la răsturnarea vehiculul, gradul ridicat de protecţie asigurat de blindajul maşinilor de luptă folosite de forţele NATO în Afganistan a dus la salvarea vieţilor militarilor români, se arată în comunicatul remis ieri de MapN.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro