Mergi la conţinutul principal

Patru autoturisme implicate într-o tamponare la Caporal Muşat

ieri, o tânără de 18 ani care circula pe strada Celulozei a pătruns pe Calea Călăraşilor şi a lovit o maşină oprită la semafor • în urma impactului, alte două autoturisme au fost lovite • nu au rezultat victime

 

Tamponare spectaculoasă, cu 4 autoturisme implicate, în zona Caporal Muşat. Ieri, în jurul prânzului, o tânără de 18 ani, din Brăila, se deplasa cu autoturismul pe strada Celulozei şi ar fi virat stânga pe Calea Călăraşilor, după cum au stabilit poliţiştii în urma primelor cercetări. În acel moment, şoferiţa a pierdut controlul asupra vehiculului şi a intrat într-o maşină care era staţionată la semafor, pe sensul opus de mers. Aceasta a intrat la rândul său în maşina care era staţionată în spatele său. Totodată, şoferiţa vinovată de producerea incidentului a ricoşat şi într-un alt autoturism parcat. Potrivit poliţiştilor, în urma accidentului au rezultat numai pagube materiale. Au fost testaţi cei trei şoferi implicaţi în eveniment, rezultatele fiind negative. Tânăra a fost sancţionată contravenţional cu amendă pentru neadaptarea vitezei, conform OUG 195/2002, privind circulaţia pe drumurile publice.

Mai multe fotografii care surprind accidentul în cauză au fost transmise pe adresa redacţiei.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro