Mergi la conţinutul principal

Patronul firmei de deratizare care a intervenit la blocurile din Timișoara, reținut. Este acuzat şi de trafic de substanţe toxice

Patronul firmei care a făcut deratizările în cele două blocuri de locuințe evacuate în Timișoara a fost reţinut pentru 24 de ore.

 

Patronul firmei Bistim Dera a fost reținut pentru 24 de ore este acuzat de vătămare corporală, ucidere din culpă și trafic de produse sau substanțe toxice. el a fost dus în Arestul IPJ Timiş pentru 24 de ore. Marţi va fi audiat şi va fi prezentat judecătorilor cu propunere de arestare preventivă.

Procurorii au stabilit că acesta a folosit un insecticid care are în compoziţie fosfură de aluminiu.

"Prin ordonanţa organelor de cercetare penală din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale - Inspectoratul de Poliţie Timiş din data de 19 noiembrie, confirmată prin ordonanţa procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş din aceeaşi dată, s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de suspectul B.I.S. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă şi trafic de produse sau substanţe toxice (...). În cauză există indicii că în procesul de deratizare, suspectul a folosit un insecticid denumit Delicia - GASTOXIN, care are în compoziţie fosfură de aluminiu, o substanţă foarte toxică, cu efecte letale în caz de inhalare şi care necesită pentru utilizare autorizaţie specială. Organele de cercetare penală au dispus faţă de suspect măsura preventivă a reţinerii pe o durată de 24 de ore, începând cu data de 19 noiembrie ora 3,30", arată prim-procurorul Tribunalului Timiş, Violeta Filip.

 

Un copil de 3 ani, un bebeluş de 9 zile şi mama acestuia au murit după ce în blocul în care locuiau s-a făcut o dezinsecţie.

Marți dimineață, după deratizarea de la Timișoara, erau internați la spital 16 copii și 4 adulți.

Luni seara, încă un bloc de locuințe din Timișoara a fost evacuat, după ce într-unul dintre apartamente s-ar fi făcut lucrări de dezinsecție și deratizare cu aceeași firmă care a făcut acțiunea și în imobilul în care trei persoane au murit și alte cîteva zeci au ajuns la spital.

Citiţi şi:

Cazul celor trei persoane moarte după deratizare, la Timișoara. STS: Au fost 15 apeluri la 112

Potrivit reprezentanților ISU Timiș, măsura de evacuare completă a blocului de pe strada Vaida Voievod a fost luată preventiv, pentru efectuarea măsurătorilor în vederea identificării nivelului de substanțe periculoase.

Ușa apartamentului în care s-a făcut deratizarea a fost sigilată cu bandă adezivă, iar cei 31 de locatari ai blocului au fost evacuați.

Conform reprezentanților ISU Timiș, în imobil se vor face măsurători ale nivelului de substanțe periculoase, iar în cazul îm care acesta va fi mare locatarii vor fi transportați spre alte spații de cazare.

Reprezentanții ISU Timiș au anunțat luni că au depistat prezența unei substanțe neurotoxice la etajele trei și patru ale blocului în care s-au înregistrat trei decese, după ce la sfârșitul săptămânii trecute s-a făcut o acțiune de dezinsecție și deratizare.

Potrivit acestora, au fost evacuați locatarii tuturor celor 200 de apartamente din imobil.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro