Mergi la conţinutul principal

Patronul discotecii din Gradiștea, mort în accident rutier

* acesta conducea o dubiță de marfă * potrivit primelor cercetări, nu ar fi păstrat distanța față de un TIR și a intrat în el * bărbatul a fost scos din dubiță, după care aceasta a luat foc

 

Daniel Negoiță, patronul discotecii din Gradiștea, a murit, astăzi după amiază, într-un accident rutier. Evenimentul s-a produs între localitățile Albina și Valea Câpenii, pe Drumul European 584. Bărbatul, aflat la volanul unei dubițe de marfă, nu ar fi păstrat distanța corespunzătoare față de TIR-ul care circula înaintea sa și a intrat în autotren. Daniel Negoiță a suferit răni grave, a fost transportat la spital, însă medicii nu au mai putut face nimic să-i salveze viața. Ulterior, dubița sa a luat foc.

Șoferul TIR-ului a fost testat cu aparatul etilotest, însă rezultatul a ieșit negativ.

În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă.

Bărbatul locuia în municipiu și deținea discoteca „DMX” din localitatea Grădiștea. Era căsătorit și avea o fetiță.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro