Mergi la conţinutul principal

Patroni arşi la buzunare

* ca termen de comparaţie, în perioada ianuarie - octombrie inclusiv erau consemnate 92 de firme care primiseră la muncă 140 de persoane fără forme legale *

Aproape 80 de persoane care munceau la negru şi amenzi de peste un miliard de lei vechi, acestea sunt rezultatele unei campanii de controale fulger ale inspectorilor de muncă brăileni derulate luna trecută. Raportat la activitatea pe întreg anul a Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Brăila, "captura" de luna trecută este impresionantă pentru că reprezintă jumătate din numărul de persoane depistate că munceau fără forme legale.

În cursul lunii trecute, inspectorii de muncă brăileni au "periat" întreg judeţul în cadrul unor ample acţiuni de control având ca temă principală combaterea cazurilor de muncă fără forme legale. În urma acestor verificări, au fost descoperite 20 de societăţi comerciale care primeau la muncă fără a le întocmi formele legale de angajare 76 de persoane. Cea mai gravă situaţie la acest capitol s-a înregistrat în cazul unei fabrici de confecţii din Făurei, unde inspectorii au găsit 26 de muncitori la negru. Societatea mai fusese reclamată la ITM: nu plătise la timp salariile, angajaţii protestaseră în incinta fabricii, fiind necesară intervenţia forţelor de ordine pentru a calma spiritele.

"Acţiunile de control s-au derulat în cursul lunii trecute, o zi pe săptămână, în cadrul Campaniei naţionale privind identificarea cazurilor de muncă nedeclarată. Cele mai multe deficienţe în acest sens au fost înregistrate în domenii precum confecţii textile sau activităţi de pază, unde au fost descoperite cele mai multe cazuri de muncă nedeclarată", a explicat directorul coordonator al ITM Brăila, Victor Voiculeţ. Potrivit unei statistici pe această temă realizată de instituţie la finalul campaniei de controale de luna trecută, cel mai mare număr de muncitori la negru a fost descoperit la o societate comercială cu profil confecţii textile, unde inspectorii au consemnat un număr de 26 de persoane folosite la muncă fără forme legale de angajare. În consecinţă, şi amenda a fost pe măsură: 39.000 lei, adică aproximativ 9.000 de euro. Societatea în cauză este o firmă din Buzău, care deţine un punct de lucru în oraşul Făurei. Societatea nu este la prima abatere întrucât, în urmă cu mai bine de-o lună, salariaţii punctului de lucru din Făurei s-au revoltat împotriva angajatorului pe motiv că nu le-a plătit la timp salariile. La vremea respectivă, lucrătorii au întrerupt lucrul şi au protestat în interiorul fabricii de confecţii cerând achitarea drepturilor salariale restante, precum şi a orelor suplimentare. De teamă să nu fie linşat de salariaţii furioşi, reprezentantul angajatorului a chemat Poliţia, care a reuşit să calmeze spiritele. De asemenea au intrat pe fir şi inspectorii de muncă, aceştia dispunând reintrarea în legalitate prin achitarea drepturilor salariale restante.

Panificaţie dar şi pază/protecţie sunt domenii de risc în muncă la negru

Revenind la campania de controale derulată luna trecută, amenzi consistente au fost aplicate şi în cazul a doi angajatori cu activitate în domeniul pază şi protecţie, unde numărul total de muncitori la negru a fost de 11 de persoane, pentru fiecare în parte amenda fiind de 1.500 lei. Aşadar, celor doi angajatori depistaţi în "off-side" le-au fost aplicate amenzi în cuantum de 16.500 lei, adică aproape 4.000 euro, cu menţiunea că la unul dintre angajatori au fost depistate 10 persoane fără forme legale, amenda aplicată acestuia fiind de 15.000 lei. Şi în domeniul panificaţie au fost depistaţi mulţi salariaţi la negru: la trei angajatori munceau 19 persoane. Amenzile totale aplicate au fost de 28.500 lei. De asemenea, au mai fost amendate două firme din domeniul prelucrarea lemnului, şapte firme cu activitate în comerţ, precum şi două societăţi de construcţii.

La momentul controlului s-a procedat la identificarea personalului prin legitimarea acestuia şi luarea de declaraţii, verificarea foilor colective de prezenţă, a formelor de angajare a personalului şi s-au purtat discuţii cu salariaţii în privinţa drepturilor ce li se cuvin din statutul de salariat.

De menţionat este că la finele lunii octombrie, în urma campaniilor de controale pe aceeaşi temă fuseseră identificaţi 92 angajatori care foloseau 140 de persoane fără forme legale de încadrare în muncă. Valoarea totală a amenzilor aplicate era de 210.000 lei, adică 50.000 euro. Pe întreg anul trecut fuseseră consemnate 140 de cazuri în care firmele primiseră la muncă 226 de persoane fără a le întocmi actele de angajare, amenzile totale la capitolul muncă la negru fiind de 340.500 lei, adică aproximativ 81.000 euro la cotaţia actuală.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro