Mergi la conţinutul principal

Patinoarul de lângă Grădina Mare se va deschide la jumătatea lunii decembrie

• „Mai sunt de pus la punct anumite detalii”, a explicat primarul Dragomir • edilul-şef precizează că tariful va rămâne acelaşi ca şi anul trecut

 

Spre deosebire de anul trecut, când a fost deschis pentru publicul interesat încă de pe 29 noiembrie, patinoarul de lângă Grădina Mare, administrat de Primăria Brăila, prin intermediul Serviciului de Utilitate Publică, Administrare şi Gospodărire Locală, nu va fi funcţional anul acesta decât undeva la jumătatea lunii decembrie. Primarul Marian Dragomir ne-a informat că, zilele trecute, s-a întrunit o comisie formată din reprezentanţi ai Primăriei şi Consiliului Judeţean, pentru a pune la punct ultimele detalii legate de deschiderea patinoarului. Asta în contextul în care ambele instituţii – Primăria şi CJ – au contribuit cu bani, în urmă cu circa zece ani, când a fost realizat acest obiectiv, deci sunt co-proprietari, chiar dacă administrarea propriu-zisă i-a fost încredinţată SUPAGL-ului.

„Mai sunt de pus la punct anumite detalii legate de avizele de funcţionare. Cam la jumătatea lunii decembrie, patinoarul municipalităţii va fi deschis pentru public”, ne-a declarat primarul Dragomir. Acesta a precizat că tariful va rămâne neschimbat faţă de cel de anul trecut. În privinţa programului de funcţionare nu s-a luat, însă, nicio decizie deocamdată.

Reamintim că, de câţiva ani, taxa de acces este de 4 lei/oră/persoană. Tariful pentru închirierea patinelor este de 5 lei/ora/persoană, iar cine vrea să-şi ascută patinele trebuie să plătească 4 lei/pereche.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro