Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Partidul Noua Republică: Referendumul, un demers populist şi iresponsabil

Vicepreşedintele Partidului Noua Republică Brăila, Florin Drăgan, condamnă demersul demolator la adresa statului de drept al "puciştilor" reprezentaţi de premierul Victor Ponta şi preşedintele interimar Crin Antonescu. Într-un comunicat de presă transmis redacţiei, el precizează: "Astăzi, în România, se petrece unul dintre cele mai grave atentate la ordinea de drept în baza unui ipotetic sprijin al majorităţii populare. Noua Republică Brăila constată că majoritatea populară va plăti costurile, de peste 20 milioane de euro, ale unui referendum inutil, că a plătit deja un cost major prin deprecierea rapidă a euro, că majorarea salariilor bugetare s-a făcut doar cu 8% şi nu cu 15%, şi nu la toţi, că rezerva Băncii Naţionale e în scădere dramatică, că României i-au fost blocate fondurile structurale".
În aceste condiţii, membrii partidului consideră inacceptabil ca Guvernul României să fie angrenat în lupte politice fără rost, ca miniştrii cabinetului Ponta să fie mai mult plecaţi la Bruxelles, ca să-şi justifice acţiunile care au scandalizat lumea civilizată, în loc să se preocupe de administrarea corectă a ţării.
Totodată, Partidul Noua Republică, prin vocea vicepreşedintelui Florin Drăgan, atrage atenţia că "în hărmălaia declanşată de Ponta şi banda lui, a trecut, aproape neobservat, faptul că ANRMAP propune dublarea sumei la care se permite încredinţarea fără licitaţie a contractelor de achiziţii publice, uşurând furtul din banii cetăţenilor".
Astfel, formaţiunea politică consideră referendumul "puciştilor", din 29 iulie, o bătaie de joc la adresa românilor, un demers populist şi iresponsabil, care, în loc să clarifice ceva în societate, are darul de a ascunde pagubele enorme produse de guvernarea lui Victor Ponta.

 




Categorie articol: 

Comentarii