Mergi la conţinutul principal

Partidul lui Dan Diaconescu ar putea intra în Guvern

Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri, după o întâlnire între liderii PSD şi PPDD, întrebat dacă această formaţiune ar putea avea un portofoliu ministerial, că nu exclude această variantă, deşi nu s-a luat o decizie, el neexcluzând nici posibilitatea ca PPDD să primească funcţii de secretar de stat.
Ponta a făcut aceste declaraţii după o întâlnire, la Palatul Parlamentului, la care au participat şi preşedintele executiv al PSD Liviu Dragnea, preşedintele PPDD Simona Man, secretarul general al PDD Liviu Neagu.
Ponta a precizat că discuţiile vor continua.
"Nu am semnat un protocol de colaborare, dar este foarte posibil să semnăm săptămana viitoare. A fost o primă întâlnire la nivel de preşedinte şi secretar general. Am discutat să colaborăm în primul rând la nivel local, la nivel parlamentar şi al nivel guvernamental, al polticilor guvernamentale", a precizat Ponta.
Întrebat dacă PPDD va fi cooptat la guvernare, Ponta a precizat că este posibil acest lucru, dar că încă nu s-a discutat la nivel de detalii.
"Este posibil acest lucru, dar nu am intrat în detalii, asta discută Liviu Dragnea cu secretarul general al PPDD. Luni trebuie să prezentăm structurilor de conducere ale PSD propunerea finală", a spus Ponta.
Întrebat dacă PPDD ar putea primi inclusiv un portofoliu de ministru, premierul a spus că nu exclude nici acest lucru.
"Nu exclud această variantă, nu a fost nicio decizie azi. O să discutăm", a adăugat Ponta, care a arătat că, dacă se va schimba structura politică a Guvernului prin cooptarea PPDD , atunci va trebui să meargă în Parlament pentru un nou vot.
Ponta a spus că PPDD nu a cerut nimic la negocierile privind colaborarea cu PSD.
"În judeţe unde facem majorităţi, un vicepreşedinte e de la PSD, unul de la PPDD. Colaborarea va fi în toate judeţele în care putem forma majorităţi. PSD nu rupe nicio alianţă, noi facem majorităţi cu PPDD acolo unde PNL se aliază cu PDL", a mai spus Ponta.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro