Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Partidul ca ură de clasă

Cu alte cuvinte, cea mai eficace şi palpitantă metodă de a-ţi umple buzunarele, fără ca "infernul muncii" să-ţi tatoneze creierul sau cârca. Desigur, o percepţie colectivă ce nu mai necesită nicio argumentaţie.

Oricât de clare ar fi ideile politice, oricât de competent şi pertinent ar fi candidatul, majoritatea covârşitoare a electorilor români votează şi va vota în continuare Trupuri şi nu Idei. Adică? Păi, sindrom clasic: pe degeaba ideea pusă la bătaie este bună, dacă cel care o produce este captiv într-o estetică urâtă. Nu cred că e nevoie să dezvolt mai departe...
Fără alte adăugiri, voi afirma: în opinia mea, la baza neîncrederii alegătorilor români faţă de partidele pe care le votează nu se află neapărat calitatea morală îndoielnică a candidatului, ci autismul cinic în care partidele băltesc, singurul liant dintre ele şi elector constând doar într-o defulare grotescă de himere populiste. Ce vreau să spun? Că, la ora actuală, cea mai gravă problemă a partidelor din România este lipsa acută a unor politici publice - adică, lipsa unui element vital, a cordonului de legătură dintre partid şi alegător -, care să ţină la curent şi să integreze alegătorul în metabolismul decizional al vieţii politice. Ca să fiu şi mai exact, "paradigma" politicii româneşti de ultimă oră pare a sta în felul următor: alegătorul habar n-are ce face şi ce vrea partidul pe care l-a votat, iar partidul nu dă doi bani pe realitatea în care trăieşte alegătorul. Între partid şi alegător există un zid cu fisuri atât de întortocheate, încât ochiul nu poate concepe decât conspiraţia. Ce se poate naşte din această relaţie? Simplu, doar dispreţul. Partidul catapultează promisiuni peste alegător - din dispreţ. Iar, la rândul lui, alegătorul îi cedează votul - tot din dispreţ. Aşadar, în România, politicul se constituie doar sub forma unui dialog al dispreţului între două realităţi care nu pot comunica.
Din punctul meu de vedere, un prim pas - sigur, decisiv - spre reabilitare mediului politic românesc îl constituie reinventarea conceptului de partid. Cum? Soluţia o oferă Ministrul Muncii, Sebastian Lăzăroiu: "Trebuie o construcţie mai largă, grupuri mult mai largi care trebuie adunate în acelaşi loc. Poate fi o coaliţie între mişcări civice şi partide".
Ce se desprinde din declaraţia lui Lăzăroiu?
O stare de fapt care nu mai poate fi ascunsă sub preş: un partid cu uşile închise, cu draperiile trase şi cu botniţă la gura membrilor, nu poate juca într-un mediu politic decât rolul unui mecanism de regresiune mentalitară, al cărui praxis, mai devreme sau mai târziu, va avea un singur deznodământ - ura de clasă.




Categorie articol: 

Comentarii