Mergi la conţinutul principal

Partida dintre Petrolul Ianca - CF Braila, contind pentru etapa a doua a Cupei Romaniei nu va avea loc

Astazi, de la ora 17.30, Petrolul si CF Braila urmau sa se intilneasca intr-o partida oficiala din cadrul celei de a doua etape a Cupei Romaniei la fotbal, insa meciul se pare ca nu va mai avea loc.
Conducerea petrolista, prin vocea managerului Dinu Ivan a anuntat ca Petrolul nu se va prezenta la joc deoarece sefii actuali ai CF-ului au cerut 5 milioane de lei vechi, chirie pentru stadion, bani pe care petrolistii nu sint dispusi sa-i ofere.
"Ne-am hotarit si este o decizie irevocabila, nu ne prezentam la acest meci. In calitate de organizatori am solicitat gruparii brailene ca acest meci sa se desfasoare pe Municipal, insa presedintele CF-ului, Cornel Sandulescu ne-a cerut 5 milioane de lei vechi. Am incercat apoi sa obtinem macar dreptul de a juca pe stadionul din Lacu Sarat, dar si aici am avut acelasi raspuns negativ, in schimb ni s-a sugerat sa evoluam pe terenul al doilea, unul care nu este omologat. Si toate acestea de parca nu ar fi trebuit sa jucam cu CF Braila ci cu o echipa din alt judet. Nu era bine si pentru ei sa evolueze pe un teren bun? Dar asta este rasplata pentru ceea ce am facut pentru fotbalul brailean. CF Braila trebuie sa ne restituie aproximativ 260 de milioane de lei vechi si le-am sugerat sa opreasca de acolo plata chiriei. De aceea indiferent de consecinte, miercuri nu vom evolua in Cupa Romaniei", a declarat Dinu Ivan.
Rugat sa comenteze declaratia conducatorului petrolist Cornel Sandulescu, presedintele clubului CF Braila a precizat ca nu cunoaste nimic privind demersurile facute de Petrolul.

Varianta de rezerva

In cazul in care cele doua parti vor ingropa "securea razboiului" Petrolul va miza pe un "unsprezece" cu o medie de virsta foarte scazuta, alcatuit in majoritate din jucatori de la echipa de juniori I. Lupu si Spirea au revenit la echipa si pot reprezenta solutii pentru antrenorul Viorel Cozma.
Pe aceeasi varianta de echipa ar putea merge, in cazul in care meciul se va disputa si CF Braila, adica pe o formatie in care ponderea o vor detine jucatorii folositi de Vasile Darie in turneul semifinal din cadrul Campionatului National de fotbal rezervat juniorilor I.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro