Mergi la conţinutul principal

Parlamentul, posibil la lucru săptămâna viitoare

Parlamentarii ACL împreună cu parlamentari de la alte formaţiuni politice au depus semnăturile necesare pentru convocarea unei sesiuni extraordinare a Senatului şi a Camerei Deputaţilor, pe data de 18 august, respectiv pe 19 august pentru a se dezbate legea privind reducerea CAS, potrivit mediafax.ro.
Vicepreşedintele PNL Ludovic Orban a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că ACL a strâns câte o treime din numărul necesar de semnături pentru convocarea unei sesiuni extraordinare parlamentare, arătând că alături de parlamentarii ACL au semnat în acest sens şi parlamentari aparţinând PPDD, PMP, minorităţi naţionale şi independenţi.
"Anunţăm faptul că parlamentarii ACL împreună cu parlamentari din alte formaţiuni politice şi cu parlamentari independenţi am depus ieri semnăturile necesare pentru convocarea unei sesiuni extraordinare a Senatului şi a Camerei Deputaţilor. Sesiunea extraordinară a Senatului se va desfăşura luni 18 august, sesiunea extraordinară a Camerei se va desfăşura marţi 19 august. La Senat am depus 58 de semnături, faţă de 56 de semnături necesare, adică minim o treime din numărul senatorilor. Subiectul convocării sesiunii extraordinare este dezbaterea legii reducerii cu cinci procente a CAS în urma cererii de reexaminare formulată de preşedinte. La Camera Deputaţilor o treime dintre deputaţi au semnat 136 de deputaţi faţă de 135 cât este necesar", a precizat Ludovic Orban.
El a arătat că preşedinţii celor două Camere legislative trebuie să respecte regulamentele Senatului şi ale Camerei Deputaţilor şi să convoce Senatul şi Camera în sesiune extraordinară.

ACL acuză un boicot

"Solicităm preşedinţilor celor două Camere, domnul Tăriceanu şi domnul Zgonea să respecte articolul 81 din Regulamentul Senatului şi art. 84 din Rergulamentul Camerei Deputaţilor şi să efectueze convocarea Senatului şi Camerei Deputaţilor, pentru data de 18 la Senat şi 19 august la Camera Deputaţilor", a adăugat Orban.
El a făcut apel la parlamentarii puterii să nu boicoteze această sesiune extraordinară şi să dea curs demersului ACL.
"Avem informaţii că parlamentarii PSD şi ai partidelor aliate vor să boicoteze această sesiune extraordinară. Facem apel către parlamentarii puterii să nu dea curs acestui lucru. Astăzi sute de mii de locuri de muncă sunt în pericol. Solicităm parlamentarilor din arcul majorităţii să nu facă jocul lui Victor Ponta şi al lui Traian Băsescu şi să participe la sesiunea extraordinară convocată de o treime formată din parlamentarii ACL şi cei de la alte partide", a precizat Orban.
El a spus că, în cazul în care această lege nu ar fi discutată în sesiune extraordinară, efectele ei n-ar putea fi "aplicate" de la 1 octombrie.
Ludovic Orban a precizat că ACL va asigura prezenţa în sesiunea extraordinară a parlamentarilor săi, dar că asigurarea cvorumului o poate face doar majoritatea parlamentară.
Senatul şi Camera Deputaţilor se vor reuni pe 25 august, respectiv 26 august, în sesiune extraordinară pentru a discuta reezaminarea Legii CAS, precum şi Legea petrolului, au precizat, joi, pentru Mediafax, surse parlamentare.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro