Mergi la conţinutul principal

Parlamentarii puterii dau garanţii agricultorilor că îşi vor primi în timp util banii solicitaţi

Situaţia tensionată privind întârzierile verificării de către Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a cererilor de plată ale fermierilor a ajuns şi la urechile parlamentarilor puterii.
Contactaţi telefonic, ieri, de către redactorii "Obiectiv - Vocea Brăilei" şi întrebaţi în legătură cu avertizările date de senatorul liberal Cătălin Boboc privind posibilitatea ca agricultorii să nu îşi mai primească ajutoarele băneşti în timp util, din cauză că Ministerul Agriculturii şi APIA Bucureşti nu s-au deranjat să demareze procedurile de achiziţionare a softului prin care se fac verificările cererilor de plată, aceştia au venit cu diverse explicaţii. Ministrul Economiei, Mihai Tudose, a dat asigurări că softul se află în curs de implementare şi că lucrurile sunt în grafic, menţionând totuşi că întârzierile de până acum s-au datorat faptului că băncile încă nu au semnat acordul de colaborare. "Este vorba despre următorul lucru: s-a semnat noul Program Naţional de Dezvoltare Rurală (n.r. - PNDR). Se implementează acum softul, dar după ce se întâmplă asta, oricum trebuie semnate acordurile cu băncile. Asta e procedura. Nu numai Guvernul e parte în această procedură. La momentul în care discutăm, băncile încă nu au semnat convenţiile. Procedura este în derulare. Imediat după aceea lucrurile se vor întâmpla. Nu e nimic întârziat, softul este achiziţionat. Sunt alte lucruri la mijloc, dar probabil că începe campania electorală", a declarat Tudose, în legătură cu acuzaţiile făcute de Boboc. Şi deputatul PSD Marian Dragomir, membru al Comisiei pentru agricultură din Cameră, a dat asigurări că procedura licitaţiei electronice pentru achiziţionarea noului soft a fost demarată, însă nu a putut spune care au fost motivele întârzierii. "Corect ar fi să răspundă la această întrebare angajaţii APIA, care au responsabilităţi în acest domeniu. Oricum, marţi, la şedinţa Comisiei de agricultură voi semnala problema ministrului Agriculturii", a precizat social democratul.

UNPR-istul Petrea sare în apărarea Ministerului Agriculturii

La rândul său, deputatul UNPR Silviu Dorin Petrea a ţinut să precizeze că Ministerul Agriculturii a decis să nu grăbească lucrurile, fiind vorba despre implementarea noului PNDR. "Pe acest program nu s-au pus lucrurile la punct. Acesta ar fi motivul principal pentru care s-a întârziat cu licitaţia pentru achiziţionarea licenţei, pentru că despre asta este vorba. În schimb, din ce am discutat la nivelul ministerului, mesajul este clar: agricultorii, fermierii, nu au de ce să îşi facă griji deoarece programul principal cu care se lucrează toate cererile fermierilor din România - IPA -, este funcţional. Pe acesta se lucrează fără niciun fel de problemă şi se verifică tot ceea ce înseamnă declaraţii, depuneri agricole. Într-adevăr, după aceste verificări există un alt program IACS (n.r. - Sistemul Integrat de Administrare şi Control), pentru care ar trebui o licenţă. În acesta se importă datele din primul program şi din momentul ăla fermierul primeşte într-o săptămână confirmările că lucrurile sunt în regulă din declaraţiile lui", a declarat Petrea. Acesta a ţinut să facă precizarea că din informaţiile obţinute de el, în maxim zece zile din momentul achiziţionării licenţei pentru soft, cei de la APIA vor putea importa datele în noul program. "Colegii din minister mi-au transmis că nu se va întârzia cu plăţile către fermieri. Singura problemă ce intervine ar fi în cazul în care fermierii şi-ar fi luat credit. În baza adeverinţelor de la APIA fermierii se puteau duce către bănci şi după 16 octombrie, când îşi primeau avansul, puteau lua restul banilor. Dar este timp suficient. Sunt convins că în cazul puţin probabil în care nu se va rezolva până atunci, băncile vor găsi soluţii prin care să accepte şi să crediteze aceste adeverinţe necesare fermierilor pentru a-şi lua banii în avans", a mai completat sursa citată.

Nistor îl "urechează" pe Boboc

Nici colega de partid a lui Petrea, Marioara Nistor, nu s-a arătat prea îngrijorată de situaţie. Aceasta a dorit însă să îi atragă atenţia lui Cătălin Boboc asupra faptului că softul ar fi putut fi cumpărat încă din timpul Guvernului condus de democrat-liberali. "Înţeleg că cei din noul PNL sunt, mai nou, experţi în toate domeniile. Preşedintele PNL Brăila s-a trezit ca, după 8 ani de când spune domnia sa că ar fi trebuit să fie implementat acel soft, să ridice această problemă.
Interesant este, dacă facem apel la istorie, că din 2007 şi până în 2012, la Ministerul Agriculturii s-au perindat miniştri liberali sau democrat-liberali, care au ignorat cu graţie acest soft despre care domnul Boboc spune că este crucial. Ceea ce vrea să facă PNL-ul nu este altceva decât un joc politic, prin care vrea să profite de faptul că începând cu acest an se aplică noul PNDR 2014 - 2020 şi, ca în cazul oricărui astfel de program, vor exista anumite depăşiri de termene, deoarece vorbim de noi angajamente, noi măsuri pe care statele le iau", a declarat deputatul Nistor.

Directorul APIA Brăila confirmă că nu a început încă verificările

În ciuda explicaţiilor venite din partea parlamentarilor puterii, cert este că agricultorii brăileni ar putea să mai aştepte până când vor primi adeverinţele pentru credit din partea APIA Brăila. Contactată telefonic de către redactorii "Obiectiv", Daniela Militaru, directorul agenţiei, a confirmat că până în prezent nu a putut începe verificările cererilor transmise de fermieri din pricina lipsei softului necesar. Cu toate acestea, Militaru s-a abţinut de la a face prea multe comentarii, explicând că mai multe informaţii despre stadiul achiziţiei softului ar putea fi oferite de cei de la Centru. "Eu vă pot spune că la ora asta nu am verificat cererile vizând suprafeţele de teren - chiar şi animalele, pentru că acum discutăm de cerere unică de subvenţie - şi nu putem elibera adeverinţe de credit. Practic, nu s-a extras eşantionul de control, iar aceste verificări sunt nişte condiţii pentru a da adeverinţele fermierilor. (...) În anii trecuţi, am eliberat adeverinţele de credit în această perioadă. Dar în ce stadiu este softul, cine îl instalează şi aşa mai departe? Nu vă pot spune pentru că aceste decizii sunt luate la nivel central. Dar există posibilitatea ca softul să fie cumpărat deja şi să fie la stadiul de verificare pentru a se vedea dacă este compatibil. Vorbim, totuşi, de un nou PNDR, acum sunt alte măsuri, lucrurile sunt diferite de ceea ce a fost până acum", a conchis Militaru.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro