Mergi la conţinutul principal

Parlamentarii Brăilei, în familie cu ocazia Sărbătorilor de Paște

* asta au declarat toți senatorii și deputații de Brăila care au răspuns la telefoane sau la mesaje în această perioadă * indiferent că vorbim despre PSD, PNL sau AUR, toți aleșii din cele două Camere ne-au precizat că vor fi acasă, alături de familie * și europarlamentarul PSD, Mihai Tudose, a precizat că se află în Brăila cu ocazia Sărbătorilor Paștelui

 

 

 

 

Liniște și armonie în sânul familiei - acesta pare să fie ”tabloul” Sărbătorilor de Paște pentru parlamentarii brăileni. Cel puțin asta au declarat toți deputații și senatorii care ne-au răspuns la mesaje și la telefoane în legătură cu planurile pe care le au pentru aceste sărbători. Inclusiv europarlamentarul PSD Brăila, Mihai Tudose, a afirmat că va fi acasă cu ocazia Sărbătorilor de Paște. Dar să îi luăm pe rând, în funcție de taberele politice din care fac parte:

În tabăra PSD, senatorul Ion Rotaru, președintele organizației județene a social-democraților brăileni, ne-a transmis că nu are de gând să plece nicăieri cu ocazia sărbătorilor. ”Sunt acasă. În familie”, a declarat Rotaru.  

Deputatul Florin Mircea a precizat că din cauza pandemiei și a situației total incerte nu a apucat să planifice, alături de familie, vreo plimbare pe undeva, astfel că va petrece Paștele acasă sau la prieteni.

”Având în vedere situația prezentă, nu am putut să planificăm ceva. În principiu, vom fi acasă la părinți și vom merge la slujbă, având în vedere că decidenții de azi au hotărât că anul acesta avem voie. Mai avem și o invitație a unor prieteni să mergem la ei, într-un județ vecin, dar momentan nu ne-am decis. Indiferent unde vom fi, vă doresc dumneavoastră, echipei și cititorilor dumnevoastră Sărbători luminate și să fim din ce în ce mai buni, nu numai în atitudine ci și în ceea ce realizăm!!!”, a declarat Mircea.

Deputatul George Paladi ne-a spus că va petrece sărbătorile acasă, în Brăila, alături de familie. Acesta a punctat că încă nu știe la ce biserică va merge pentru slujba de Înviere, însă a afirmat că ia în calcul Mânăstirea din Lacu Sărat sau o altă biserică din municipiu.

Deputatul Nicu Niță nu au putut fi contactat pentru a ne spune planurile sale cu ocazia Sărbătorilor Pascale.

Europarlamentarul PSD Mihai Tudose ne-a transmis că se va afla la Brăila de Paște. Acesta a precizat că va merge la Biserică în noaptea de Înviere și că va participa și la slujba de la Catedrală, ca în fiecare an, dar că va merge și la cimitir.

 

Familia pe primul plan și în tabăra PNL

 

Deputatul PNL Brăila, Alexandru Popa, nu ne-a oferit prea multe detalii despre planurile sale cu ocazia Sărăbătorilor Pascale, însă a precizat că și le va petrece acasă, în familie.

 

Acasă și în echipa AUR Brăila

 

Tot în familie, acasă, la Chișinău, a afirmat că își va petrece Sărbătorile de Paște și deputatul AUR Brăila, Ciprian Ciubuc.

”Sărbătoarea de Înviere și Paștele împreună cu soția și copiii. Mergem la părinți la Chișinău, mergem să-i vizităm după mai mult de un an de când nu i-am văzut. Ne cinstim părinții cât mai sunt în viață. Cu ocazia asta le spun românilor din județul Brăila și oriunde s-ar afla, sărbători luminate și Hristos a înviat! Paștele este sărbătoarea creștină care ne unește în credință sufletele. Revenim la valorile pe care ni le-au transmis bunicii și înaintașii noștri. Dumnezeu ne învață să ne iubim aproapele”, a declarat Ciubuc.

În ceea ce îl privește pe senatorul Andrei Hangan, acesta a afirmat, de asemenea, că va merge la părinții săi.

”Acasa la părinți. Pentru că e și ziua de naștere a mamei mele”, a declarat Hangan.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro