Mergi la conţinutul principal

Pardon! Locu-i ocupat

Nu sunt nici primii, nici ultimii care-ar fi meritat un scor mai bun la alegeri, comparativ cu alte "figuri" câştigătoare. Dezamăgirea a survenit când ambii s-au lansat într-o campanie de susţinere a PSD, Şandru dorind o poziţie eligibilă la europarlamentare, iar Guşă devenind cel care vrea să-l scoată preşedinte pe Geoană, aşa cum, zice el, l-a făcut preşedinte şi pe Băsescu. Monica Iacob Ritzi a provocat o mare dezamăgire când a ieşit la iveală maniera total neprofesionistă de "mazilire" a banului public în interesul unor terţi. În acest context, ori s-a lăsat păcălită de subordonaţi, ori a fost partăşă, ambele variante fiind la fel de dezonorante. În ceea ce-l priveşte pe Bogdan Olteanu, el este finul lui Tăriceanu. Aşa a ajuns ditai preşedintele Camerei Deputaţilor, aşa a reuşit, în perioada când era pe val, să marginalizeze liberali de talia lui Ludovic Orban sau să-şi impună propriii protejaţi în diverse structuri. Aşa a ajuns Diana Tuşa şefa de cabinet a preşedintelui Camerei Deputaţilor. Aşa a ajuns Tuşa membru într-o mulţime de structuri de conducere ale unor unităţi de stat de unde mai încasa lunar sume frumuşele. Tot cu sprijinul protectorului, la rându-i protejat de Tăriceanu, Tuşa a fost paraşutată la Brăila, ca să candideze la parlamentare, iar cu sprijinul lui Gheorghe Bunea Stancu să ajungă deputat. De ce avea nevoie de sprijinul lui Stancu, liderul PSD Brăila? Foarte simplu. În Colegiul I, Tuşa s-a "bătut" cu Daniela Bartoş din partea PSD. Bartoş s-a trezit în Colegiul I după ce ani de zile a ajutat primarii şi comunităţile locale din Colegiul 5 unde, culmea, a fost repartizat să candideze Mihai Tudose. Prin această manevră, Tudose, alt tânăr politician, a fost sigur că va prinde un mandat, iar Tuşa a avut cel mai comod contracandidat din partea PSD. Chiar şi aşa, tot pe locul III s-a clasat, dar a intrat în Parlament. Şi-a văzut sacii-n car, cum s-ar zice. Să-i fie de bine! Dezgustător este însă că din această poziţie obţinută, aşa cum am arătat mai sus, Tuşa dă lecţii de moralitate cu privire la utilizarea banilor publici. Cică s-au cheltuit prea mulţi bani cu "Master Classes" şi "Zilele Brăilei". Cu alte cuvinte, toată Brăila ar trebui să fie în doliu pentru că PNL a lăsat moştenire deficit bugetar, iar actualul guvern PSD - PDL nu este în stare să gestioneze criza. Cică 1,5 miliarde lei vechi ar fi mult. Sincer, mie mi se pare chiar puţin, având în vedere cam cât se cheltuia cu Festivalul "Darclee" pe vremea lui Lungu-primar (5-6 miliarde lei vechi). Dar zecile de milioane lunar pe care Tuşa le încasa în calitate de şefă de cabinet a lui Olteanu, în timp ce îşi făcea campanie electorală în Brăila sau acum, când ca parlamentar înghite, tot lunar, sute de milioane, nu-i zdruncină conştiinţa?

Ei bine, după această analiză sumară, te-ntrebi cum să se alăture unor astfel de inşi tinerii excepţionali de care am scris acum câteva zile? Asta în ipoteza în care AR AVEA LOC. În realitate, tinerii competenţi n-au loc nici în administraţia locală, nici în cea centrală, nici în politică. De aceea fug mâncând pământul din România spre meleaguri unde competenţa este principalul criteriu în carieră, iar alde Tuşa, Ritzi, Olteanu şi alţi inşi doar buni de gură, ar avea loc, în cel mai bun caz, la vreun ghişeu de relaţii cu publicul. Părerea mea.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro