Mergi la conţinutul principal

Parcarea neregulamentara arde la buzunar

Cu o luna intirziere, firma "Ying Yang Security", a demarat activitatea de blocare, ridicare, transport, depozitare si eliberare a masinilor oprite sau stationate neregulamentar in oras. In doar citeva minute, citeva zeci de masini parcate chiar pe trotuarele Bulevardului Independentei au fost blocate de echipa de interventie a firmei de paza. Concret, acestor automobile li s-au montat pe roti "caracatite" - dispozitive de blocare mecanica. Pentru ridicarea "caracatitelor" si deblocarea masinilor, proprietarii trebuie sa achite o taxa de 50 de lei. Asa cum a explicat administratorul "Ying-Yang", Cornel Musat, pina ieri, la lansarea oficiala a serviciului, soferii care au parcat neregulamentar au fost atentionati cu privire la riscul de a le fi "imobilizate" masinile prin montarea pe roti a sistemelor de blocare. "Soferii ale caror masini sint blocate au la dispozitie 48 de ore pentru achitarea unei taxe de 50 lei pentru deblocare, pe colantele lipite pe masinile blocate fiind mentionate numerele de telefon la care pot apela pentru deblocare", a explicat Musat. De altfel, la citeva minute de la blocarea unei masini parcata pe trotuarul din apropierea sediului "Lukoil", proprietarul acesteia a iesit nervos afara solicitind deblocarea: "De ce nu am fost avertizati cu privire la actiunile astea? Pina si in razboi inamicul este avertizat inainte de a se executa foc!".
Administratorul "Ying Yang Security", a spus ca in cazul in care se va ajunge la ridicarea masinilor cu rotile blocate, acestea vor fi transportate si depozitate in spatiul pus la dispozitie de "Braicar", unde paza e asigurata tot de catre "Ying Yang Security". Recuperarea autovehiculului se va face dupa achitarea unor taxe in cuantum total de 300 lei, plus 150 lei pentru fiecare zi in care ramine in spatiul pus la dispozitie "Braicar". De asemenea, sursa citata a mai adaugat ca in citeva zile vor fi montate in municipiu inca 20 de pancarde de avertizare a soferilor cu privire la riscul de a le fi ridicate masinile.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro